Traditii

De mysterio fides vel “credendo vides”

De mysterio fides
vel “credendo vides”

apud Elendiar vel elphus obscuro

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Am trecut astazi prin fata unei usi deschise… In mijlocul cladirii statea imaginea Crucificatului inconjurata de flori… Astazi s-a spanzurat pe lemn, Cel ce a asezat pamantul pe ape… Secole au cuprins in inconstientul colectiv imaginea acestei sacre agonii… Si secole au lasat aceasta aparenta nebunie sa fie celor ce cred, insasi Puterea lui Dumnezeu.

Adeste fideles…

Credinta nu mai e la moda in epoca gnozei… E asa absurda si parca vine din imaginatia unor oameni exaltati de senzatiile psihedelice si betia sperantelor… Sa ridicam deci in slavi epoca gnozei, dar daca epoca credintei nu si-a atins scopul oare vom putea sa valorificam gnoza? Sau o vom perverti si pe aceasta asa cum veacurile intunecate au ucis in numele credintei?
Dar care a fost aceasta lectie a credintei? O speranta si o dovada a celor ce nu se vad pare ca nu mai e deloc necesara astazi… Imaginatia si credinta totusi nu sunt lucruri ale amagirii, ci lucruri ale iubirii… Devin lucruri ale amagirii si iluziei doar atunci cand nu mai sunt lucruri ale iubirii…
Dar credinta ramane un instrument al cunoasterii… daca era gnozei o va arunca in abisul istoriei ca si cum ar fi un lucru perimat, va renunta la un instrument care ar fi ajutat-o atat de mult chiar in procesul cunoasterii. Acesta imaginatie creatoare nu e nici un secret. Cand credem, punem imaginatia sa joace rolul a ceea ce inca nu putem cuprinde in idei delimitative.

– Nu te amagi, Elendiar…
– O, nu… invatacelule, nu sunt eu cel ce ma amagesc… ci amagirea e in cel ce considera ca aceasta imaginatie nu e intemeiata pe Adevar.

Imaginatia aceasta e fundamentata in adevar. Pentru ca lumea ascunde mistere nebanuite care pot fi scoase la suprafata prin iubire. Si numai cel ce iubeste le poate scoate la suprafata. Pentru ca cei indiferenti, care se auto-presupun obiectivi, cei suspiciosi si ranchiunosi, cei lacomi sau invidiosi, cei pretentiosi sau dusmanosi, vor vedea doar iluzia superficiala a realitatii. Cel ce iubeste va vedea in adancurile celuilalt posibilitatile reale prin acordarea increderii. Prin imaginatie, cel ce iubeste infrumuseteaza in mod real cu dragoste fiecare trasatura a celui iubit. Aceasta este o alchimie nevazuta in care tu esti alchimistul si sufletul celuilalt, materia prima. Prin imaginatie, tu vizitezi adancurile sufletului celuilalt si efectuezi acolo o truda ascunsa de scoatere la suprafata a scanteii divine: aceasta truda e iubirea continua! Si astfel, prin aceasta energie, celalalt va face din carbunele de la suprafata un diamant, din plumb se va arata aur.

– Si asta nu e amagire?
– O… nu… amagire ar fi daca nu ar fi iubire, ci pornire egoista… Si amagire e pentru tine invatacelule, pentru ca nu vezi viitorul! Caci simtind iubirea si infrumusetarea pe care o acorda increderea si imaginatia celui dintai, cel iubit o traieste ca o forta uriasa care scoate la iveala din adancurile sale, tot ce este mai bun. Dar nu numai atat, aceasta realizare te va face si pe tine mai bun pentru ca ajungand sa te iubeasca acela, si el va proiecta asupra ta prin imaginatie o imagine mult mai frumoasa decat a aceluia care pari sa fii, astfel scotand la suprafata din adancurile tale, latentele ascunse ale bunatatii tale. Si tu la randul tau vazand aceasta proiectie de imaginatie si incredere a celuilalt il vei vedea mult mai bun pe acela, si iata ca deodata, acest joc al imaginatiei in oglinda, proiectarea de la unul asupra altuia va va face in mod real mai buni, mai frumosi si mai adevarati pe fiecare dintre voi.

Ba inca mai mult: dupa cum vezi aici, nu este vorba de imaginatia fanteziilor dorintei patimase, ci de imaginatia autentica a iubirii: iar alchimistii spun: et vide secundum naturam, de qua regeneratur corpora in visceris terrae. Et hoc imaginare per veram imaginationem et non phantasticam. Intelegi tu asta? Intelege ca toata creatia e Imaginatia lui Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire. Aceasta imaginatie autentica, adica cea care vine din iubire nu e deloc o halucinatie a mintii, ci o „prezicere” a misterului lucrurilor, a adancurilor potentiale neactualizate, mai intai a Animei Mundi, iar mai apoi chiar a Spiritului Divin. Aceasta e o contemplare a celor ce sunt, transfigurand cele ce sunt prin proiectarea imaginatiei autentice si deopotriva creatoare.

– Ia spune, invatacelule, cel ce vede defectele este in adevar? Sau cel ce proiecteaza asupra celuilalt imaginatia nascuta din iubire?
– Dar carui fapt se datoreaza schimbarea in bine? Iubirii mele sau latentelor celuilalt?
– Raspunzi la o intrebare cu o alta… Acest lucru nu il pot spune, pentru ca tu intrebi despre misterul iubirii, iar acesta nu se lasa profanat de cuvinte. Dar ca elful obscur sa-si raspunda singur la intrebarea pe care a formulat-o anterior, va spune ca primul este cel mai inselat si mai incetosat om pe calea minciunii dintre toti, caci el alearga pe calea judecarii celuilalt, cale care nu apartine omului, ci numai Celui ce vede toate. Iar cel de-al doilea alearga spre Dumnezeu cu viteza luminii si va primi si bucuria iubirii celuilalt, care il va face mai bun, din ce in ce mai aproape de perfectiune. Intelege taina Crucificatului: adevarul moare pentru iubire si invie ca Adevar transfigurat. Unde e adevarul adevarat? In moarte sau in Inviere?

Dar cand iubirea e adevarata, cel iubit se va stradui sa devina dupa imaginea chipului ideal pe care il proiecteaza celalalt prin imaginatie asupra lui. Nu e posibil sa lipseasca latentele bunatatii in niciuna dintre persoanele existente, ci intre imaginea ta idealizata de celalalt si imaginea sa idealizata de tine se va produce o comunicare care intre voi doi, cei aparent imperfecti, nu s-ar fi realizat fara aceasta proiectare a imaginatiei. In lipsa imaginatiei, aparentele voastre ar ramane in amagirea imperfectiunii…

– Si totusi pare amagitoare metoda!
– Pare. Dar nu e… Pentru ca daca imaginatia se stinge, s-a stins iubirea.Intelege asta: iubirea este in contact cu fiinta reala, si astfel imaginatia are un fundament real. Si nu numai atat, acest fundament real al imaginatiei o face sa il modeleze pe celalalt, sa il recreeze, nu prin pretentii nesabuite, ci prin credinta. Imaginatia autentica e jocul iubirii si atunci cand il vezi prin iubirea aceasta pe celalalt, tu schimbi lumea si o faci mai buna. E simplu, nu e nici un secret, trebuie doar sa crezi, adica sa vezi dinainte cele ce nu se vad, nu sa despici lucrul prin minte in speranta descoperirii, distrugand astfel lucrul pe care incerci sa il cunosti, ci luminand adancurile aceluia prin imaginatia iubirii tale. Ingresul deciziei de a iubi, congresul care face din cei iubiti un “noi” si egresul prin care imaginatia scoate din potenta in actualitate perfectiunea fiecaruia este miracolul pe care il poate crea credinta si imaginatia autentica a ta.

– Dar acest lucru nu pare asa concret! E aproape inuman!
– Nu pare concret pentru ca nu iubesti dar intelege asta: Blestemat e cel ce nu vede in blestemul lui Dumnezeu, Iubirea Sa. Iar despre faptul ca e inuman ai perfecta dreptate: nu e umana aceasta cale, e Divina! (fie vorba intre noi, tocmai d-aia e mai faina!)

Epilog

– Elendiar, acesta nu pare un discurs astrologic…
– Dar este: Neptun – planeta iubirii celeste si a imaginatiei, a iluziilor si amagirii, si Pestii – semnul sacrificiului, al credintei si idealurilor, al erei ce se apropie de sfarsit sunt cele despre care am vorbit. Ba chiar am discutat si de alchimia lui Pluton, guvernatorul esoteric al Pestilor, care e domiciliul secundar al lui Jupiter si exaltarea Venerei. Inca si de exaltarea lui Neptun am vorbit. Dar despre invatatura pe care ne-o dau acestea, atunci cand e inteleasa corect in lumina astrologiei initiatice sau despre calitatile temperamental-caracteriologice care pot aparea intr-o harta natala cand exista o buna aspectare.
– Inteleg.
– Intelege si asta: daca omenirea nu va intelege lectiile erei sacrificiului, era gnozei va aduce catastrofe inimaginabile. Multi ne dorim cunoasterea, dar in lipsa unei atitudini responsabile fata de pasii evolutiei, ne aflam in pragul unei degradari fara precedent.
– Dar unii spun ca va fi mai bine, ca zic unii ca am intrat in centura de fotoni…
– Nu cunosc ca lumina Soarelui sa fi reusit sa faca pe cineva mai bun sau mai rau, sau sa fi imbunatatit destinul cuiva… Fotonii sunt particule dinamice, nu statice asa ca nu se organizeaza in centuri, ci merg pe razele de lumina pana intalnesc in cale un obiect opac sau pana ce sunt prinse de o gravitatie superioara care le atrage (ca in cazul gaurilor negre). Dupa cum ti-am spus, e o diferenta intre imaginatia autentica care se naste din iubire si fantasmagoriile pseudo-stiintifico-mistice care nu se nasc si nici nu duc acolo.
Ceea ce cunosc e ca iubirea a reusit intotdeauna sa faca oamenii mai buni si sa salveze lumea de la dezastre.
– N-ar trebui sa ne imaginam o lume mai buna si va fi asa?
– He-he… ba da! Dar, din pacate, eu stiu doar de o singura Persoana care a avut aceasta capacitate spirituala ridicata: este Cea careia credinciosii acestor zile ii spun umili: Ne inchinam patimilor Tale, arata-ne noua si glorioasa Ta Inviere!

Elendiar, al elfilor obscuri

Ursitoarele

Eu sunt convins ca ele vin exact când bebelusul respira pentru prima data, iar bebelusii, de obicei, plâng când ies din uterul cald.

Este interesanta paralela dintre miturile grecesti si cele românesti. În Grecia Antica, se credea în existenta a trei zeitati ale destinului, cunoscute sub numele de Moire (Parce la romani), iar la români sunt Ursitoare. Cum stabileau destinul cele trei Moire, aflam aici, de unde extrag urmatorul citat:

Cit despre Moire, Parce la romani, se stie ca ele tin „in balanta” toate destinele omenesti. Desenele romane o arata pe Atropos, neinduratoare, cu un ochi atintit asupra horoscopului tinut de sora ei Lachesis, imbracata cu o rochie presarata cu stele si aratind spre un cadran solar purtind inscriptia Omnes uulnerant, uitima necat, adica „Toate ranesc, ultima ucide!”. Astfel, la ora stabilita de horoscop, Atropos taia cu foarfecele ei mari firul vietii pe care il torsese si depanase cea de-a treia sora, Cloto.

Traditia româneasca spune ca cele trei Ursitoare vin la leaganul copilului, dar eu sunt destul de convins ca ele vin când el respira pentru prima data. Oricum sunt invizibile, nu-i asa? Si daca tot sunt spirite, pot fi prezente în orice loc de nastere, pot avea orice forma, orice marime, orice substanta. :) Cu exceptia faptului de a fi vizibile, materiale, desigur…