Astrologie

Meryl Streep – cariera

Meryl Streep s-a nascut pe 22 iunie 1949, ora 8:05 dimineata, in Summit, New Jersey, SUA.

Primul pas este de a stabili semnificatorii vocatiei si carierei in harta ce urmeaza a fi discutata in acest articol.

Avem semnificatorii generali: Marte pentru rezistenta fizica, Mercur pentru minte, competenta, iar Venus pentru placerea de a lucra. Mai avem si Casa 10, Mijlocul Cerului si – in acest caz – planeta care exalta in Casa 10, Luna, aflata in receptie mutuala cu Venus, sextilul dintre cele doua fiind aplicant, cu orb de patru grade. In aceste conditii, receptia mutuala ofera celor doua punctele pentru domiciliu, respectiv 5 puncte. Casa 10 mai reprezinta si mama, iar cum ea era artista comerciala (Venus), se pare ca a influentat-o (intr-un fel) pe doamna filmului in alegerea sa profesionala. De asemenea, mama a dus-o la lectii saptamanale de canto. Oricum, valenta artistica (Taur + Rac) si intelectuala (Gemeni) a profesiei sare in ochi. Eleganta naturala care transpare in toate rolurile se observa din receptia mutuala notata mai sus, iar diversitatea rolurilor se poate observa din conjunctia partila pe care Soarele (guvernatorul Ascendentului – manifestarea nativei) o face cu Uranus (polivalenta, schimbarile) si sextilul cu Satun (amagirea). Totusi, ar trebui observata o legatura intre cariera (Casa 10) si actorie (Casa 5). Dar cum? Avand in vedere ca Jupiter (guvernatorul Casei 5) nu face un aspect evident cu oricare semnificator al carierei, ne putem uita la o alternativa: termenele. O coincidenta draguta a facut ca toti semnificatorii (Luna, Marte, Mercur si Venus) sa se afle in termenele lui Jupiter, iar Venus se mai afla si in exaltarea aceluiasi zeu, ceea ce arata ca ii place foarte mult domeniul in care activeaza. Este ca si cum toate acestea ar fi frumos asezate in Casa 5, in Sagetator. Jupiter angular garanteaza vizibilitatea talentului cu care este inzestrata actrita. E posibil ca durabilitatea carierei sa se datoreze pozitiei fixe a Lunii in Casa respectiva si in careu partil cu Pluton intr-un Semn fix si in prima Casa, deci angular, care la prima vedere ar promite mai degraba distrugerea carierei. Insa, dupa unele surse, Meryl intotdeauna isi abordeaza slujba ca si cum ar fi la inceput, mereu intrebatoare in legatura cu perfomanta ei, daca e pe placul altora, intocmai ca un actor aflat la start. Cu alte cuvinte, isi reimprospateaza perspectiva, pentru a evita rutina si rigiditatea pe care – se pare – le simte ca fiind amenintatoare pentru viitorul ei. Daca vi se pare curioasa prezenta Venerei in Casa 12, as spune ca nu este exclus ca ea sa aiba dusmance ascunse. De altfel, odata cu lucrurile bune vine si invidia din partea unora (observati careul partil cu MC in Berbec si conjunctia de Semn cu Soarele – dusmancele vad doar partea stralucitoare a lui Streep). Un alt lucru demn de mentionat este paralelismul prin declinatie (care nu se arata in harta) care ajuta planetele sa faca aspecte pe care nu le pot face in plan longitudinal (ce se vede pe harta). Astfel, avem Luna in aspect paralel cu Mercur (ea afiseaza emotiile la comanda si o face la modul excelent, in plus acestea arata o memorie foarte buna, ambele planete avand demnitati esentiale si accidentale) si Soarele in conjunctie paralela cu Venus (artista desavarsita si dramatica pe care o stie lumea).

Al doilea pas este sa vedem in ce masura se observa recunoasterea internationala si prestigiul de care are parte in viata sa. Casele 10 si 11 au legatura cu aceasta ridicare, dar, intr-o masura mai mica, si Ascendentul. Este interesant de notat ca guvernatorul Asc face conjunctie de Semn cu Venus si sextil de Semn cu Luna, care are putere deplina: receptie mutuala cu guvernatoarea legitima, exaltare si decan proprii. Cum ramane cu Casa 11? Dupa cum se vede, avem aici Mercur in domiciliu, in Hayz si in conjunctie cu Partea Fortunei, care are demnitate esentiala medie, dar augmentata de conjunctia cu dispozitorul ei, in Casa Norocului si in conjunctie cu Rigel, o stea fixa benefica, despre care se spune ca aduce beneficii, onoruri, bogatii, fericire, glorie, recunoastere si abilitati inventive sau mecanice (sursa: http://www.constellationsofwords.com/stars/Rigel.html ). Daca luam enumerarea la bani marunti, vom vedea ca urmatoarele cuvinte-cheie chiar se potrivesc: are parte de beneficii in sensul ca lumea o place, onoruri prin premiile si numarul record de nominalizari pe care le-a primit de-a lungul carierei, fericirea prin familia pe care o are, gloria si recunoasterea prin care toti o (re)cunoastem cu numele de Meryl Streep (cel real fiind Mary Louise Gummer, nascuta Streep), iar abilitatea inventiva se leaga clar de arta cu care isi desavarseste jocul. Daca ne uitam cu mai multa atentie la conjunctia Mercur-Marte in domiciliul primei planete, vedem ca mentalul chiar controleaza fizicul pana in cele mai mici amanunte, de unde fluiditatea in miscare si voce. De altfel, sa nu uitam ca PF actioneaza ca un Asc secundar, deci ne putem lesne inchipui ca aceasta conjunctie este angulara din acest punct de vedere, prin urmare vizibila cu ochiul liber. Marte, ca semnificator al rezistentei fizice in cariera, dar si ca guvernator al Mijlocului Cerului, este conjunct cu Aldebaran, o stea fixa regala, care da onoruri, inteligenta, elocventa, statornicie, integritate, popularitate, curaj, ferocitate, tendinta catre rebeliune (mai mult in vorbe decat in actiuni), o pozitie responsabila, castig de putere si bogatie prin intermediul altora, insa beneficiile nu prea se dovedesc a fi durabile, sfarsitul putand fi brusc, prin pericol de violenta sau imbolnavire (sursa: http://www.constellationsofwords.com/stars/Aldebaran.html ). Acestea raman de vazut, mai ales ca eu nu-i doresc asa ceva, ea fiind printre actritele mele preferate. Desi nu se observa, MC este paralel in declinatie cu steaua fixa Betelgeuse, care ofera avansare sociala si bogatie (sursa: http://www.constellationsofwords.com/stars/Betelgeuse.html ). Apropo de bogatia anuntata de stelele fixe, se observa ca Marte guverneaza Achizitia (Casa 11) dupa Pars Fortunae si face conjunctie cu dispozitorul aceleiasi parti si cu steaua mai sus mentionata. Un alt element care poate fi luat in calcul in privinta faimei este Partea Exaltarii, aflata in Taur, in termenul lui Jupiter si in Casa recunoasterii publice (actoria a dus-o pe culmile succesului). Partea Spiritului se afla in Fecioara, in termen jupiterian (angulara fata de PF), deci o intarire a ceea ce pomenisem despre abilitatile sale mentale in actorie, iar cea a Bazei in Scorpion, ceea ce arata ca lucrurile promise de triplicitatorii acesteia (Venus, Marte, Luna) raman pentru o mare parte din viata ei (Scorpionul fiind Semn fix).

Acesta e un exemplu de interpretare amanuntita si corelata cu lucruri care pot fi verificate. Daca doriti o interpretare pentru un anumit domeniu al vietii dumneavoastra (cariera, dragoste etc.), atunci puteti vedea cum o obtineti dand click aici.

De mysterio Dichotomiae II

De mysterio Dichotomiae II


Raspuns la conflictul dihotomiei dintre astrologia traditionala si cea moderna

In urma congresului astrologilor, am primit o serie de intrebari si reprosuri ciudate de la diferiti amatori de astrologie. Toate ar fi subsumate in felul urmator: Tehnica pe care o propui este antica, medievala sau e moderna, inventia ta? Care astrologie crezi ca e mai buna, cea traditionala sau cea moderna?

Arta astrologiei este o treaba mult mai complicata decat pare la prima vedere, asa ca urmariti-ma cu atentie. Dupa cum am spus in articolul De mysterio Dichotomiae (care o sa fie publicat pe site-ul Astrele.ro), astrologii sunt impartiti astazi in mare, in doua categorii: traditionalistii (care in sinea lor ii dispretuiesc pe astrologii moderni, chiar daca nu o spun pe fata) care incearca sa aplice aforismele astrologilor antici cu o rigiditate deosebita si astrologii moderni care aplica o astrologie lipsita de reguli (si nu stiu cat de mult ii dispretuiesc traditionalistii), dar care sunt deschisi progresului si, prin urmare, vor fi mai eficienti decat cei care urmeaza reguli rigide, pentru ca in mod constant re-experimenteaza si re-evaluaza tehnicile. Pe traditionalisti ii poti mirosi usor: sunt alergici la asteroizi, planete moderne sau aspecte minore, folosesc sistemul pe case intregi sau Regiomontanus si citeaza la trei vorbe vreun nume misterios grec, arab sau latin. Pe modernisti ii mirosi la fel de usor: se uita mai intai la Pluton sau Ceres, si sunt in stare sa vorbeasca ore intregi despre scopul vietii tale pe baza unei conjunctii intre Uranus si Vesta in casa VI-a a serviciului social in septil cu Eros si bi-quintil cu Pholus. Folosesc de obicei Placidus, sau Koch sau mai gasesti si unii care, pentru usurinta, apeleaza la case egale.

Intrebarea onesta e: Si cum e bine sa facem?

Cred ca raspunsul la aceasta intrebare poate fi aflat doar prin studiu comparativ. Am ales harta urmatoare si intrebarea: Ce poti spune despre marile calatorii ale persoanei cu aceasta harta? (Click dreapta, „Open New Tab” pentru Firefox.)

1.  Astrologia moderna-simplista ar spune, la prima vedere, ceva de genul:

Saturn pe casa IX fiind guvernatorul casei VI – calatorii in interes de serviciu.

Bine aspectat de Venus din casa V in Sagetator – sustinerea calatoriilor in interes artistic.

In conjunctie cu Nodul Sud – necazuri la drum lung.

In semisextil larg cu Marte in Pesti – slabiciuni de pe urma calatoriei.

2.  Astrologia traditionala-rigida ar spune, la prima vedere, ceva de genul:

Marele Malefic in contra-hayz cu Nodul Sud in casa IX – obstructii majore in spiritualitate si marile calatorii.

Cu Marte inconjunct si Jupiter inconjunct si asediat si contra-hayz, desi in domiciliu si in casa 8, nu se sustin calatoriile la distanta. Soarele aspecteaza, dar el e doar al doilea trigonocrator care guverneaza spiritualitatea. Deci putem salva spiritualitatea, dar in mod destul de sigur calatoriile nu sunt una din domeniile favorizate in viata nativului.

Mercur, lordul calatoriilor, combust. Exista mici factori de atenuare, dar aceste predictii au o valoare majora.

Raspunsurile sunt destul de clare si destul de contradictorii. Cine are dreptate?
Din punct de vedere al rezultatului, astrologia moderna!
Si atunci ce inseamna asta? Ca s-a stricat astrologia traditionala intre timp? Cu siguranta, nu.

Doar ca astrologul traditional-rigid, care aplica aforismul „Daca guvernatorul sau lordul triplicitatii nu vede casa, atunci afacerile respectivei case sunt distruse„, ajunge la concluzii false tocmai pentru ca nu poate practica astrologia intr-un mod holistic, pentru un motiv simplu: Nu exista atatea aforisme incat sa acopere toate posibilitatile astrologice si, chiar cu cele care exista, un astrolog nu le poate memora sau cunoaste pe toate, pentru ca sunt prea multe in vechile carti oricum.

Si uite cum am ajuns de la o dilema mica la o dilema si mai mare. Asta inseamna ca trebuie sa luam totul de la zero si sa redescoperim astrologia pas cu pas in mod empiric. Ar fi o metoda. Dar ar dura prea mult. Eu propun ceva mai simplu: SA INTELEGEM !

Ce sa intelegem? Sa intelegem ca in spatele astrologiei sta o filosofie si, fara aceasta, jocul cu simbolurile poate da rezultate mult prea variabile pentru un acord.

Astrologia traditionala ofera pe ici si colo tot felul de ciudatenii aforistice care, in lipsa intelegerii filosofiei de la baza lor, sunt ignorate de astrologi traditionali sau daca nu sunt, atunci acestia ajung sa se certe intre ei pentru sustinerea unei autoritati, a unui nume dintr-acelea grecesti, arabe sau latinesti… Si uite asa, astrologia nu poate fi unitara!

Pe de alta parte, putem gasi cazuri in care predictia astrologiei moderne e falsa si cea a astrologiei traditionale e adevarata. Bine, bine: dar cand o folosim pe una si cand o folosim pe alta?

Daca INTELEGEM, stim ca aceasta departajare e falsa: nu trebuie sa folosim pe una sau pe alta, nu suntem pusi in fata unei alegeri, ci in fata unui act de INTELEGERE. Folosim astrologia intelegand astrologia. Si intelegand astrologia participam la progresul ei, o modernizam, dar neignorand principiile ascunse in traditie. Putem ignora aforismele, pentru ca ele sigur nu se aplica mereu, dar nu putem ignora principiul de la baza unui aforism.

Daca studiati cu atentie De mysterio Dichotomiae, o sa vedeti descris acest principiu al dihotomiei si cum se folosesc cu adevarat partile, veti intelege ca, desi tehnica nu o gasiti descrisa niciodata, in nici un text in modul clar pe care l-am aratat eu (si prin urmare poate fi considerata moderna) respecta principiile ascunse in toate textele (in sensul asta e traditionala) si mai ales actul empiric (in sensul asta e practica).

In cele doua variante ale aceleiasi harti, PF si PS sunt in demnitate esentiala, prin urmare predictiile facute de la hartile horoscopice care pornesc de la ele au valoare egala cu harta radacina. Daca PS este in acelasi semn cu PF, atunci il interpretam relativ de la semnul urmator.

Deci avem:
1.  Harta Radacina, in mod traditional defavorabila calatoriilor! – 33%
2.  Harta Fortuna, favorabila calatoriilor, dar Fortuna are probleme de integrare pentru ca e debilitata accidental. Deci ea promite cat promite, dar sunt perioade cand pur si simplu nu se poate tine de cuvant! – 33%
Asta inseamna ca, atunci cand nativul se lasa dus de destin sau pe mana altora, vor exista in mod alternant si sanse favorabile, dar si sanse nefavorabile cu privire la toate domeniile vietii, incluzand calatoriile mari.
3.  Harta Spiritus, favorabila calatoriilor (impreuna cu Marte in propria triplicitate si Hayz, guv. casei IX de la parte, dar si al casei IX-a radix). Daca am face greseala sa interpretam Spiritul in Varsator, ne-am afla in situatia dubioasa de a avea casa 10 de la Spirit in Scorpion goala si guvernatorul ei intr-un semn al renuntarii. Ceea ce ar putea fi interpretat ca: in cazul actiunii constiente si perfect voluntare, nativul va renunta la cariera dar, dupa cum vom vedea, este exact opusul, pentru ca atunci cand acest nativ ia control asupra propriei vieti, cariera creste. Si este foarte necesar sa observam o cariera remarcabila de la Spirit, pentru ca nici harta radacina nu este benefica in aceasta privinta (Venus si Luna inconjuncte la MC). Calatoriile tot ar fi favorizate, dar nu ne ies alte socoteli. Pe de alta parte, cu Spiritus in Pesti (dupa Valens) vom gasi o interpretare mult mai caracteristica nativului si vom vedea o splendoare in casa a 10-a, unde centaurul isi tropaie picioarele impresionante. – 33%

Ce intelegem de aici: ca nu categorisirile simpliste (astrologie moderna, astrologie traditionala) rezolva vreo problema. Ci folosirea astrologiei intelese. Nu putem sa mai facem astrologie traditionala pentru ca nu exista „o astrologie traditionala”. Nu putem face „o astrologie fara reguli” pentru ca nu putem avea rezultate repetabile utilizand-o. Dar trebuie sa facem o astrologie inteligibila. Ca atare nu vreau sa fiu catalogat nici traditionalist, nici modern, pentru ca gasesc ca aceste etichetari sunt non-sens.

Harta nativului e de fapt harta unei native care imi spune din cand in cand: You’re simply the best! Si eu o cred pe Tina Turner, e o artista respectabila!

Elendiar, al elfilor obscuri 2010 A.D.

Sa devii ceea ce esti!

Tehnica aplicata a demnitatilor esentiale la partile arabe

Pentru inceput, ne vom referi la consideratiile 17, 19, 20, 21, 24 si 25 din lucrarea De mysterio Dichotomiae prezentata in Congresul AAR la conferinta sustinuta pe 17 octombrie 2010, in urmatoarele randuri. Lucrarea va fi publicata mai tarziu.

Mai intai determinam demnitatile esentiale ale partilor horoscopice prin planetele pe care le compun si care se afla in secta (5 puncte), gen (4 puncte), vizibilitate (3 puncte), termen compatibil (2 puncte) si orientalitate (un punct). A se lua in seama faptul ca se aduna rezultatele obtinute de la ambele planete.

  • 15 puncte – demnitate esentiala; pana la 10 puncte este proces de ostaticizare.
  • 10 puncte – ostaticizare completa; pana la 5 puncte apare si ambiguitatea, ceea ce ingreuneaza citirea de la parti.
  • 5 puncte – citirea horoscopica lasa de dorit; pana la 0 puncte ostaticizarea lasa si aceasta de dorit, iar veridicitatea partilor dispare cu totul.
  • 15-20 de puncte – partea se citeste ca ceea ce este in raport cu celelalte elemente din harta.
  • 20-25 de puncte – creste preponderenta partii in citire.
  • 25-30 de puncte – deja judecatile de la parte sunt mult mai proeminente fat? de alte elemente si, chiar daca exista mai multe elemente in harta care neaga predictia partii, partea castiga.

Demnitatile accidentale ale Partii Fortunei se determina astfel:

  • conjunctia cu Regulus – 6 p.
  • conjunctia cu Spica, Jupiter, Venus, prezenta in Taur, Pesti, Rac, Asc sau MC sau lipsa combustiei – 5 p.
  • trigonul cu Jupiter sau Venus, prezenta in casele VII, IV sau XI, in Balanta, Sagetator, Leu – 4 p.
  • sextilul cu Jupiter sau Venus, prezenta in casele II sau V, conjunctia cu Nodul Nord Lunar sau in Gemeni – 3 p.
  • prezenta in Fecioara sau casa IX – 2 p.

Debilitati accidentale ale aceleiasi Parti:

  • prezenta in Scorpion, Capricorn, Varsator, casa XII, conjunctia cu Saturn sau Marte sau combustia de la Soare – 5 p.
  • prezenta in casele VI sau VIII, opozitia cu Saturn sau Marte, conjunctia cu Algol – 4 p.
  • conjunctia cu Nodul Sud Lunar, patratul cu Saturn sau Marte – 3 p.
  • prezenta in limitele lui Saturn sau Marte – 2 p.

In concluzie, demnitatile esentiale arata ce este (esenta, datul), cele accidentale ce li se intampla, pozitia, puterea (calitatea pozitiva sau negativa).

Nota: nu exista un raport fix, sistemul de puncte este doar orientativ. La fel de important este sa mentionez ca o parte araba creste in proeminenta cand e in aspect cu o planeta care face parte din formula sa.

Sa zicem ca punctajul esential al unei parti este de 10 puncte. In cazul acesta, Partea Spiritului se comporta precum Partea Fortunei, deci PF o ia ostatica pe PS. Insa daca punctajul este de 5 puncte, deja nici nu prea mai conteaza, debilitatea e prea mare si nu vom face judecati de la acestea.

Daca cineva se gandeste ca, daca PF o ia ostatica pe PS, se poate intampla simultan si inversul, atunci trebuie sa stie ca se intampla “posibilitatea” simultan, dar nu si actualitatea. Doar daca o persoana are o vointa puternica si o constiinta vie se intampla si actualitatea. Altfel, materialul va domina spiritualul.

De exemplu, daca Jupiter e in Ascendent si Marte in Mijlocul Cerului, omul are o vointa puternica, prin urmare e o situatie in care PS are o sansa sa domine PF.

O parte luata ostatica poate sa aiba momente de evadare, iar asta e o exceptie de la exceptie. De exemplu, daca se afla intr-o Casa semnificativa de la un punct semnificativ. De pilda, Spiritul aflat in Casa 9 sau 10 de la Soare e aproape salvat de la debilitate esentiala… Sau partea tatalui in Casa 4 de la Luna sau de la Asc (sau de la Saturn in harti nocturne).

Putina filosofie. Esenta este datul, vedem ce este, iar polaritatea (pozitiva sau negativa) este determinata de accident, vedem ce se intampla. In cazul PF, putem vorbi de noroc sau de ghinion. In cel de-al doilea caz, poti sa ai PF in mare demnitate esentiala si foarte afectata accidental. Aceasta inseamna ca trebuie citita cu mare atentie si sa vedem locul in care e afectata sau care dat al destinului e mai nefericit pentru nativ. De exemplu, PF in acelasi Semn cu partile rele – cum ar fi Necesitatea, Tradarea si Nemesis – e foarte afectata.

In cazul in care exista indicii mixte din partea Fortunei, adica arata si norocul, si ghinionul, putem sa folosim punctajele esentiale si accidentale, dar cel mai bine ar fi sa distingem. De exemplu, PF in Casa 8 pe Semn intreg e un indiciu negativ, dar pentru ce? Pentru corpul fizic, dar la capitolul bani e pozitiv. Deci cand avem ambiguitati, socotim dupa domenii: rau pentru ce, bun pentru ce.

In timpul judecatii horoscopice trebuie sa avem in vedere regula de trei pazeste: nu tot ce judecam horoscopic iese, trebuie mai multe lucruri sa spuna acelasi lucru, minim trei la un coeficient mediu. La unul crescut e posibil sa mearga cu doua sau chiar cu unul.

Exemple

Matt Damon, Michael Douglas si Johnny Weismuller sunt exact genul de oameni care s-au bucurat de tot ceea ce viata ofera mai frumos: bogatie, succes, dragoste, faima si altele. Am obtinut datele lor prin site-ul astro.com, toti avand ratingul AA, adica ora nasterii lor este foarte exacta.

Matt Damon: 8 octombrie 1970, 15:22, Boston, Massachusetts, SUA.

Harta astrologica a lui Matt Damon(dati click dreapta pe harta si alegeti optiunea „Open Link in New Tab” pentru Firefox.)

Cu Ascendentul in Varsator, Soarele in Balanta si in Hayz, s-a remarcat de la bun inceput ca umanist. Cu un astfel de Soare in Casa 9, pe langa Mercur tot in Hayz, ar fi putut ajunge un absolvent al cunoscutului institut Harvard, dar cu un an inainte de a-si termina studiile a preferat o alta vocatie, actoria, un domeniu al Casei 5, care se observa prin faptul ca este in Gemeni, deci se leaga de Mercur in Hayz si in trigon cu Asc. Dar cum explicam succesul avut? Aici ne sare in ajutor Pars Fortunae.

Mai intai, sa calculam demnitatea esentiala a acesteia. Oricare Luminariu in Hayz ne da din start 12 puncte (secta – 5 puncte, genul Semnului in care se afla Luminariul sau planeta care face parte din formula partii – 4 puncte si pozitia deasupra orizontului – 3 puncte). Soarele se afla la gradul 16 Balanta, deci se afla in termenul lui Jupiter, o planet? diurna, prin urmare are doua puncte in plus. Nu e nevoie sa-i dam un punct pentru orientalitate, fiindca nu prea se determina in cazul lui. Ne-au iesit 14 puncte numai din partea Soarelui. Luna se afla in Capricorn, Semn feminin, deci are 4 puncte, si deasupra orizontului, alte trei puncte. In gradul 23 Capricorn este in termenul lui Saturn, planeta diurna, deci nu are puncte de-aici, nici nu este orientala, nici nu e in secta. Prin urmare, Luna da 7 puncte. Adunam punctele obtinute de la Luminarii si ne ies 21 de puncte, numai bune pentru ca PF sa fie judecata horoscopic.

Dar daca tinem neaparat sa determinam ceva, putem considera ca termenul, fiind diurn, ofera orientalitate Soarelui si atunci ar avea un punct in plus, dar trebuie sa tinem seama ca punctajele demnitatilor esentiale sunt orientative, nu matematica exacta.

Partea Fortunei se afla in unghi si in conjunctie cu guvernatorul Asc, Saturn, care e in termen propriu si totodata guvernatorul Casei 10 dupa Partea Norocului. Deja avem un prim indiciu al succesului, in orice domeniu ar fi fost acesta. De altfel, Saturn este sustinut prin receptie mutuala cu Luna (Saturn este in exaltarea Lunii, iar cea din urma in domiciliul sau), iar acesta arata un fizic rezistent si armonios, caci receptia are loc prin trigon.

Doua roluri l-au facut celebru: al unui baiat talentat la matematica din Good Will Hunting si cel al unui impostor care, bolnav de gelozie, isi ucide obiectul obsesiei sale patologice in The Talented Mr. Ripley. Acestea le-am observat prin plasarea Casei 5 dupa PF in Fecioara (personaje amatoare de detalii) si prezenta lui Marte (personaje agresive, pasionale) si a Nodului Sud Lunar, care are natura lui Saturn si a lui Marte, reprezentand personajul malefic din cel de-al doilea rol. De altfel, se poate spune ca ambele Case 5 (cea radicala si cea derivata) sunt in Semne mercuriene, ceea ce arata versatilitatea sa ca actor, deci poate sa joace cam orice personaj. Un alt indiciu al faimei poate fi dat de prezenta beneficelor in Casa 10 radicala, sustinute de Marte aflat in termen propriu. Interesant ca Venus si Jupiter fac receptie mutuala de termen, ceea ce intareste faima promisa.

Marte in aceasta pozitie (in termen propriu si in Casa 5 dupa PF, guvernand Casa 10 radicala) ne arata ca modul in care si-a castigat statutul a fost prin creativitate cu viteza sporita de reactie insotita de o usoara agresivitate mercuriana (sa nu uitam ca e in Fecioara) si ne mai arata ca si-a gasit vocatia in actorie, iar Casa 9 radicala contribuie si aceasta prin prezenta benefica a Soarelui si a lui Mercur, dandu-i inteligenta si talent la scris, care a rezultat prin Venus (guvernatoarea Casei 9) in Casa 10, patronand si sustinand PF, fiind in triplicitate si decan proprii. Intr-adevar, a avut parte de un succes financiar aproape instantaneu cand si-a vandut primul scenariu (Good Will Hunting) pentru un milion de dolari. Venus si Jupiter (Casa 11 dupa PF, unde se afla si Nodul Nord Lunar) in Casa 7 dupa PF i-au adus un partener de afaceri foarte prielnic, Ben Affleck, cel care l-a ajutat sa-si vanda scenariul, acest lucru fiind intarit si de prezenta guvernatorului Casei 7, Soarele, in Casa 9 – bucuria lui.

Ca bonus, Partea Exaltarii se afla tocmai in unghi, atat fata de Asc, cat si de PF. Partea Bazei se afla in Rac, in opozitie (cu orb de doua grade) cu Luna pe axa Caselor 3-9 fata de PF. Toate cele trei Parti (Fortuna, Exaltarea si Baza) se afla in aspecte cu beneficele din Casa 10. Partea Spiritului se afla in penultimul grad al Balantei, intarind foarte mult rolul pe care-l joaca Venus in viata lui. Deoarece toate Semnele de Pamant si de Apa sunt guvernate prin triplicitate de catre ea, iar faptul ca Soarele si Mercur se afla in domiciliul ei e un plus.

A se observa ca toate elementele implicate in succesul sau au aspecte ori cu Asc, ori cu PF, iar guvernatorii acestor pivoti sunt angulari, chiar daca aspectul dintre acestia este dificil.

Michael Douglas: 25 septembrie 1944, 10:30, New Brunswick, New Jersey, SUA.

Harta natala a lui Michael Douglas

Cu Ascendentul in Scorpion si Soarele – laolalta cu Marte si Venus – in Casa 12 ne putem inchipui ca avem de-a face cu un om secretos.

Avem Soarele in Hayz, avem 12 puncte. In termenul unei planete diurne, inca doua, deci 14. Luna in Semn feminin, 4 puncte. In rest, nu mai sunt puncte de la ea, deci avem 18 puncte esentiale pentru Partea Fortunei. Prin urmare, se citeste in raport egal cu alte elemente din harta, iar daca vrem sa judecam horoscopic, ne vor trebui cel putin trei indicii pentru a sustine un argument.

Primul indiciu al faimei consta in conjunctia dintre Soare (guvernatorul Casei 10 radicale) si Marte (al Casei 10 dupa PF), ambele in trigon cu Partea Norocului. Al doilea, Partea Exaltarii se afla in Gemeni, in Casa 5 dupa PF, sustinuta de Mercur bine situat in Fecioara si in conjunctie cu Jupiter, guvernatorul Casei 5 radicale, ceea ce arata o vocatie bine aleasa pentru faima, Casa 11 avand certe calitati inaltatoare, fiind recunoscuta in traditia astrologica drept Casa Norocului, fiind cea mai norocoasa din toata harta. A se observa ca Mercur a avut de-a face cu vocatia si in cazul anterior, mai ales ca el e un actor desavarsit pe scena astrologica, fiind masculin sau feminin dupa caz. Al treilea indiciu: Mercur guverneaza al 10-lea Semn dupa cel in care se afla.

Bogatia se poate vedea prin faptul ca Jupiter guverneaza prin Sagetator atat Casa 2 radicala, cat si Casa 11 dupa PF (numita Casa Achizitiei), iar el se afla in conjunctie cu dispozitorul sau, Mercur, care il sustine, ambii fiind in Casa 11 radicala. Doi, Partea Norocului nu este aspectata de catre dispozitorul ei, Saturn, dar se vede ca este in unghi si Venus face intermedierea dintre PF si Saturn, adica Venus face trigon cu PF si careu cu Saturn. Trei, Casele 5 si 11 dupa Mercur sunt ocupate de Luna si Saturn in receptie mutuala. Patru, Luna – semnificatoarea vietii materiale – se afla in bucuria ei si in trigon cu conjunctia Mercur-Jupiter din Casa 11.

Asemanari cu harta anterioara: Soarele in Balanta si in Hayz, Luna in Capricorn si in receptie cu Saturn, PF in Casa 4, Asc in Semn fix, Casa 5 dupa PF e guvernata de Mercur bine plasat, Marte intr-o Casa benefica dupa PF, dar malefica dupa Asc etc.

Johnny Weismuller: 2 iunie 1904, 18:00, Timisoara, Romania.

Harta astrologica a lui Johnny Weismuller

Cu Ascendentul si Fortuna in Semne de Apa, nu e de mirare ca ii placea foarte mult sa inoate. Cu Partea Spiritului si a Bazei in Pesti si in Casa 5, laolalta cu natura indarjita a Nodului Sud Lunar, putem spune ca el a perseverat pana si-a atins tinta dorita, aceea de a dobori recorduri mondiale si a lua medalii olimpice de aur.

Soarele in Hayz da 12 puncte, in termen diurn da alte doua, deci 14 puncte, iar de la Luna avem doar un punct dat de orientalitatea ei. In total, 15 puncte. E mai dificil, fiindca este la limita demnitatii esentiale, ceea ce inseamna ca Partea Norocului poate fi judecata ca atare, dar nu si horoscopic, doar daca vrei sa risti.

Asadar, putem recurge si la alte parti, cum ar fi cea a victoriei: Asc + Jupiter – Partea Spiritului in formula diurna, iar in acest caz se afla in Sagetator, facand careuri cu elementele din Pesti si trigon cu Jupiter, dispozitorul a tot ce se afla in cele doua Semne ale sale. De notat ca o parte aflata in aspect cu dispozitorul acesteia castiga in proeminenta, la fel si cea in aspect cu o planeta care e parte din formula sa.

Conform biografiei sale, inotul l-a facut cunoscut, iar asta, impreuna cu fizicul sau muschiulos, a dus la o oferta de a juca rolul lui Tarzan, acest rol lipindu-se de el mai mult timp decat de oricare alt actor. In sfarsit, acest rol i-a adus o avere, punandu-l in situatia de a fi printre cei bogati si faimosi. El a ajuns in fruntea Hollywood-ului si a stabilit trenduri ca nimeni altul la acea vreme.

Sa vedem cum se inlantuie acest sir de evenimente in harta lui. Deja am stabilit ca ce are in Pesti si in Sagetator l-a facut castigator, urmeaza Partea Exaltarii, care se afla in acelasi Semn cu Nodul Nord Lunar, de natura Jupiter-Venus, si Mijlocul Cerului, toate in Fecioara, dispozitorul acestora fiind Mercur in Taur si angular, aflat in Casa 11 dupa PF. Apoi, Soarele este guvernatorul Casei 10 (succesul social) si cu cel al Asc, Marte, se afla in conjunctie in Gemeni, Semn masculin. Ati inteles? Daca nu, nu ati pierdut nimic. :)

Acum urmeaza un exemplu de parte debilitata, cea a reflectiilor profunde, la care avem un caz foarte cunoscut…

George W. Bush: 6 iulie 1946, 07:26, New Haven, Connecticut, SUA.

Harta natala a lui George W. Bush

Cu Ascendentul in Leu si Soarele in Rac, e oximoronul stapanului submisiv.

Avand in vedere ca Fortuna a fost deja analizata in celelalte cazuri, vom trece direct la partea reflectiilor profunde: Asc + Saturn – Luna in harta diurna. Aceasta se afla in Taur, in Casa 10, deci foarte vizibila. Dar el este cunoscut exact pentru opusul acesteia. Deci care e explicatia?

Mai intai sa calculam demnitatea acestei parti: Saturn este in secta, are 5 puncte. Nu are genul compatibil, trecem la vizibilitate, adica pozitia deasupra orizontului, unde mai are 3 puncte, este in termen propriu, inca doua puncte. In total, 10 puncte. Luna are… zero. Nu tu secta, nu tu gen, nici vizibila nu e, nici termen nocturn n-are, nu e orientala… Avem o parte araba redusa la 10 puncte, deci se afla in debilitate esentiala.

De regula, se poate interpreta ca fiind lipsa a ceea ce reprezinta. Reflectiile profunde trebuie sa arate un om care se straduieste sa caute adevarul. Or, cu o asemenea parte debila, nu ne putem astepta la asa ceva din partea lui.

De dragul teoriei, daca am citi aceasta parte ca atare, ar trebui sa spunem ca acest om are reflectii temeinice asupra progresului (Venus receptioneaza Taurul si e angulara fata de parte si de Asc radical) pe care le face inerente propriei personalitati. Dar, pentru ca partea este debila, nu o putem citi ca atare. Insa stim ca aceasta conditie o face ostatica partii complementare sau opuse, respectiv partea mostenirii. Stim ca mostenirea numelui Bush (si a ceea ce vine odata cu acesta din punct de vedere financiar, cu influenta si relatiile aferente) este una din calitatile care l-au promovat in viata politica si in nici un caz calitatile sale intelectuale.

Exemplu ipotetic: 29 ianuarie 1954, 4:30, undeva in SUA.

Aici avem un caz in care atat Fortuna (in Pesti), cat si Spiritul (in Balanta) sunt debilitate, deci prima il ia ostatic pe al doilea, iar asta duce la o situatie neasteptata.

Mai intai, daca e sa luam PF ca atare, aceasta persoana ar fi fost saraca, deoarece planetele aflate in Casa 12 dupa PF ar duce-o la ruina, in timp ce conjunctia dintre NN si Kiron in Casa 11 dupa acelasi pivot duce la achizitii paguboase. Insa nu e deloc cazul: PS se poarta ca si cum ar fi PF, iar aceasta este bine aspectata de Jupiter (dispozitor al PF si angular) si sustinuta de catre dispozitoarea sa, Venus in Cazimi, si mai important de catre Luminarii, doar acestea sunt cele care creeaza cele doua parti. Toate acestea arata ca a facut eforturi mari pentru a-si construi o situatie materiala prospera, deci nu a fost un simplu concurs de imprejurari. Oricum este clar ca PS este cea care a dus la prosperitate si nu PF, chiar daca semnificatiile sunt diferite in acest caz.

Concluzia finala este ca demnitatile au un rol important, care se imparte in doua categorii: cele esentiale vorbesc despre veridicitate, cat de consistent actioneaza o parte sau o planeta ca ea insasi, in timp ce cele accidentale vorbesc despre putere, cat de mare este impactul pe care il are o parte sau o planeta. In plus, toate aceste nuantari sunt chiar de folos, mai ales ca astrologia, in ziua de azi, se afla intr-o stare care, fara exagerare, este deplorabila. Daca aceste nuantari sunt folosite, toata necroza filosofica, in care se afla condamnata din cauza abordarilor strict moderne sau strict traditionaliste, va disparea incetul cu incetul, tocmai din cauza ca Principiul Dihotomiei indeamna la echilibru si armonie, iar acestea sunt atributele lui Saturn in Balanta. Un moment mai bun ca acesta nu prea gasesti pentru a arata astrologia asa cum este ea.

Va multumim pentru atentie!

Andrei Tzadde si Elendiar

De mysterio idearum

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Elendiar dixit: In veritas, ideae sunt causa rerum ante res.
Cat de multa lumina este nevoie pentru nasterea unei idei?
Aparitia unei idei este o mica iluminare. Oamenii care se hranesc din ideile altora sunt niste vampiri?! Nasterea unei idei poate fi moshita ca in maieutica lui Socrates? Daca da, atunci Luna poate avea infratire cu Mercur?
Lumea ideilor de la Platon, ca arhetip al lumii sensibile, poate fi accesata de oricine? Si daca da, acest eveniment nu ar trebui sa fie insotit de un semnal ceresc, de o pozitie a astrelor? Care este aceasta?

I. Ideea mea?!
Ideea este o informatie noua si intr-un anumit fel unitatea morfo-functionala si de structura a informatiei. A facut cineva vreodata astrograma unei idei?
A face astrograma unei idei inseamna a observa substratul si chiar viitorul acestei idei. Oarecum, aceasta particularitate a fost observata de astrologia orara! Dar astrograma unei idei reuneste doua astrologii: pe cea natala si pe cea orara, prin extensie pe cea electiva.
Sa faci introspectia propriilor idei privind la stele?! E si asta o idee! Da, intr-adevar este o idee si ea este mai veche decat astrologia orara care a indepartat astrograma de idee si a pus-o in legatura doar cu manifestarea acesteia: intrebarea!
-Intrebarea e manifestarea ideei? Credeam ca e raspunsul!?…
-Mda… stiu…
-…
-Si totusi, istoria ne spune ca intrebarea este prima manifestare a ideei…
Accesul oamenilor la fascinanta si foarte extatica lume a ideilor este, in principiu, liber. Din pacate, oamenii nu sunt prea principiali! Ei au pretentii acolo unde nu ar trebui sa aiba si nu au acolo unde ar trebui sa aiba: se multumesc cu ideile altora sau cel mult eclectizeaza idei conforme cu confortul mintii lor. Dar se inseala asa mult, pentru ca mintea se linisteste, dar spiritul, nu! Mintea e doar o manifestare a spiritului, o particula mai vizibila decat multe altele minunate. Eclectismul nu este un raspuns si nici copierea!
-Totusi, nimic nu-i nou sub soare!
-Adevarat!
-Si atunci nu ar trebui sa luam in considerare ideile celorlalti?
-Ar fi o prostie sa nu o faci!
-Nu mai inteleg nimic!
-Asta pentru ca nu ai nici o idee…
-!
De obicei, cand omul are o idee, si vorbesc de momentul aparitiei ideei, acolo este o intrebare pusa, o intrebare pusa cu sinceritate si fara prejudecata: prejudecata va impiedica aparitia ideei. Daca intrebarea e pusa cu gura, dar in cap exista o afirmatie, atunci asta se cheama o prejudecata. Raspunsul primit, daca va fi in concordanta cu prejudecata va fi primit (Asta credeam si eu!), dar daca va fi diferit va fi contrazis, va crea tulburare si in definitiv nu va aduce nimic bun. Punerea unei intrebari in spatele careia se ascunde o prejudecata este primul pas al disparitiei posibilitatii de a avea o idee.

II. Ideea altcuiva ?!
Ideea Lunii: fertila!
Ideea Mercuriana: smechera si intelectuala!
Ideea Venusiana: frumoasa!
Ideea Solara: spectaculoasa!
Ideea Martiana: curajoasa! putin prea curajoasa!
Ideea Joviana: expansiva si buna!
Ideea Saturniana: profunda! (mai mult ca sigur s-a gandit altul inaintea ta!)
Ideea Kironiana: inteleapta !
Ideea Uraniana: originala! (e destul de probabil sa nu se fi mai gandit nimeni la ea!)
Ideea Neptuniana: iluziva, dar estetica!
Ideea Plutoniana: distructiva!
Ideea Eridiana: prosteasca de-a dreptul! de fapt nici nu poate fi considerata idee!
Ideea Lilithiana: nu e idee, doar instinct!
Ideea Junoniana: unionista!
Ideea Nigerosolara: oculta!
Ideea Draconica: evolutiva sau involutiva, dupa caz…

III. Concluzii
-De ce a scris elful obscur aceste randuri?
-Ca sa intrati la idei!
O smecherie fertila poate fi un sofism…
Astrologia ideilor este un subiect foarte interesant. Dar oamenii care se hranesc din ideile altora intr-adevar sunt vampiri. Vampirii sunt creaturi ale intunericului care nu au loc in imparatia luminii, unde Ratiunea e stapana. Pierduti in tenebre, acesti vampiri nu sunt de temut, ci sunt de compatimit, pentru ca ei nu vor gusta niciodata extazul Ideei: EVRIKA!
Elendiar dixit: In veritas, ideae sunt causa rerum ante res.

– va urma –

Elendiar, al elfilor obscuri

De mysterio Keyroniano II

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Iata ca elful obscur graieste iarasi despre Kiron si ale sale, in special despre relatiile lui cu Soarele, izvorul vietii acestui sistem solar.

I. Kiron si Soarele

Kiron si Soarele se plac. Se plac pentru ca amandoi reveleaza. Amandoi aduc lumina acolo unde e intuneric. De asemenea, amandoi sunt sustinatori ai personalitatii si, dupa cum am spus, Kiron te invata sa fii eroul vietii tale (dezvolta personalitatea) pe care ti-o da Soarele in semnul natal.
Hai sa analizam acum, rand pe rand, aspectele pe care Kiron si Soarele le pot realiza.
a. Conjunctia: cand analizam conjunctia dintre Soare si Kiron, trebuie sa observam semnul in care se realizeaza. Daca e in Berbec sau in Leu, aceasta poate indica un talent creator extraordinar sau bogata activitate in cercetare, in Via Combusta sau Via Imersa conjunctia imprima un blocaj personal care cu greu poate fi depasit. In Varsator, unde Soarele e exilat, aceasta conjunctie poate indica o viata confuza. Chiar si in Ophiuchus (decanul 1 al Varsatorului) o asemenea conjunctie nu este de dorit. Persoanele cu o asemenea pozitie pot fi victimele unei proaste informari si, de asemenea, multor momente de deziluzie, dar pot fi niste calugari extrem de intelepti. Ideea principala este urmatoarea: cand e vorba de conjunctie, aceasta poate deveni malefica sau benefica in functie de semn, dar secundar si de casa.
b. Opozitia: conflictul dintre personalitate si ceea ce trebuie facut exista si trebuie depasit. Constiinta morala a nativului il mustra pentru fiecare greseala. Stresul atinge cote alarmante. Nativul vrea sa schimbe ceva si se avanta cu curaj in schimbarea celorlalti. Va intelege cu timpul ca interiorul schimba exteriorul mai usor decat exteriorul ar schima interiorul. Admiratia profesorilor fata de personalitatea nativului nu vor opri insa prezenta notelor proaste in catalog.
c. Cuadratura: dupa legile analogiei, stim ca o conjunctie are efecte plutoniene in plan interior si solare in plan exterior, o opozitie – efecte martiene in plan exterior si lunare in plan interior, un sextil – efecte venusiene, un trigon – efecte jupiteriene, o cuadratura – efecte saturniene etc. Pozitia lui Kiron in cuadratura ar intra in rezonanta cu natura sa saturniana, dar Soarelui ii displace aceasta natura. Nativul este ca o fantana secata in care pesimismul care distruge speranta unei gasiri a unei ratiuni de a fi a lucrurilor este urias. Dar daca amandoua planetele sunt in Domiciliu (o cuadratura intre Soare in Leu si Kiron in Ophiuchus [decanul 3 din Scorpion]), pozitia confera obtinerea demnitatilor si onorurilor oamenilor de cultura, dar si a misticilor. Demnitatea este conferita de eruditie, dar in afara eruditiei, nativul poate suferi neintelegeri in dormitor, acolo unde partenerul ori are dorinte ciudate, neconforme cu personalitatea nativului ori viceversa.
d. Sextilul: are un efect foarte pozitiv, indiferent de semnele in care se afla planetele. Chiar daca una sau alta s-ar afla in exil, pozitiile indica o sustinere reciproca prin care se poate depasi un asemenea neajuns. Daca sextilul este insa si puternic, acest lucru indica o usurinta in depasirea lui Lilith.
e. Trigonul: o pozitie extrem de benefica, in care expansiunea de constiinta a nativului poate dezvolta calitati si talente remarcabile. Personalitatea se dezvolta prin relationarea cu oameni superiori, dar care vor fi depasiti de nativi dupa putin timp. Invatatorii isi vor iubii discipolii si discipolii invatatorul.
f. Quincunx: este un aspect iritant, dar nedureros, care duce la creativitate si realizare. Exista o impingere de la spate, o subtila ata a destinului care il invata pe nativ cum sa isi dezvolte personalitatea. Daca, totusi, acest quincunx nu este echilibrat de un altul intr-un Yod, efectul sau nu va fi inteles clar, iar iritarea va reaparea continuu.
g. Quintilul: acest aspect neptunian in interior si mercurian in exterior este foarte benefic in relatia Soare – Kiron. Daca este puternic, inspiratia din partea ingerului pazitor va fi resimtita de nativ ca un ajutor continuu. Instinctiv, nativii vor face lucrul intelept care trebuie facut si abia apoi vor analiza asupra lui si vor ii vor intelege ratiunea.
h. Septilul: are un efect asemanator quintilului, dar de data aceasta intelepciunea ii conduce pe nativi dincolo de cotidian in lumea sacrului. Daca e puternic, si kironian, e posibil ca nativul sa fie considerat sfant in viata. Totusi sa se tina cont si de casa.
i. Novilul: aspect kironian prin excelenta, indica o bogata crestere spirituala in aceasta viata. Acest aspect fara efecte pe plan material, sau energetic, va domina planul informational al nativului. Eruditia si cunoasterea transcendentala vor cuprinde toata mintea acestora.

II. Cateva concluzii

Probabil v-a mirat faptul ca aspectele majore, de tipul conjunctiei, pot fi asa de duale, iar aspectele minore, de tipul novilului, pot fi asa de benefice in relatiile dintre Soare si Kiron. Nu se putea altfel. Kiron este subtil, este versat, este tarshit, este uns cu toate alifiile. El nu actioneaza la nivel mare. Ci isi gaseste actiunea prin gesturi mici, dar care au forte uriase, ca mudrele yoghinilor care pot dezvolta forte imense cu gesturi mici, dar in perfecta luciditate. Aspectele majore nu ii sunt proprii si din cauza aceasta actiunea in cadrul acestora este asa duala. Aspectele minore ii sunt simpatice si ii confera o mai mare libertate de actiune in stil propriu.

III. Epilog

Iata ca elful obscur si-a terminat si a doua cuvantare despre maestrul Kiron. Astrologia kironiana are subtilitati peste subtilitati, pe care le veti observa voi insiva prin luciditate si experienta. Asa lucrau in vechime astrologii de curte, care – stand zilnic in fata pergamentelor – analizau concentrat, tranzite peste tranzite in astrograma regelui si asfel erau capabili sa observe clar evolutia evenimentelor si dezvoltarea lor. Asa se face o astrologie serioasa care poate primi cinste.
– Dar eu vreau sa mi se spuna verde in fata, nu asa cu subtilitati… adica daca ai ceva de spus, spune, nene…
– Dar oare ce-ar fi, daca ti-as da sa mananci hrana gata mestecata de mine?
– Iaac… ptiuuuu…
– Exact. Kiron stie ce face.

Elendiar, al elfilor obscur
Februarie 2005

De mysterio Keyroniano III

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Iata-l pe elful obscur pierzandu-si timpul de a face mai mult bine, cu timpul in care face mai putin bine. O, Tu, Viata Mistica, de ce nu rasari in singuratate? Tocmai asta e mistic la mine, spuse Viata, nu ti-ai dat, oare, seama?
Un scurt cuvant despre Kiron si… Pallas-Athena (stiu ca nu va asteptati, dar un forumist mi-a pus intrebarea!) si un altul mai profund despre dinamica razelor sacre prin Kiron.

I. Kiron si Pallas-Athena

Cand e vorba de vibratii asemanatoare, astrologia autentica e dornica de analogie. Numai asa se poate dezvolta. Caci a cita mereu aforismele vechilor carti de astrologie e necreativ si poate deveni neadevarat. Dinamismul acestei empirice stiinte nu trebuie stopat. Ci alimentat controlat!
– Despre ce oare vorbeste elful obscur? Nu e cam aiurea sa ne uitam la bolovanii din spatiu? Cred ca da prea mare atentie asteroizilor.
– E o chestiune de perspectiva. Necunoscand legile dinamicii energetice astrale voi credeti ca mai mare e mai puternic. Si totusi, pentru ca s-a incetatenit, anemicul si invizibilul Pluton e vinovat pentru marile transformari ale omenirii, cat si pentru marile transformari individuale. Vai, vai, si mai o sa vina un vai! Cerceteaza, astrologule, daca vrei sa fii astrolog! Ia ce ti s-a dat de traditie, experimenteaza, si vezi cum cele de sus se reflecta in cele de jos, pentru a realiza miracolul marii unitati.
Exista o oarecare analogie de vibratie intre Kiron si Pallas pe care vreau sa o mentionez. Amandoi asteroizii indica intelepciunea, insa dinamismul de factura razboinica al zeitei Athena care o face sa guverneze in Berbec, ca si Marte, si sa exalte in Capricorn… Athena e stratega, are egida impodobita cu capul Gorgonei Medusa si e zeita care s-a nascut din capul lui Jupiter dupa ce acesta a inghitit-o pe Metis – zeita mintii. Daca Kiron are o natura Saturn-Mercur, comparativ, o vedem pe Pallas cu o natura Jupiter (impunerea legii indelung cugetate si deci intelepte) – Marte (prin mijloace coercitive) – desi astrologia traditionala a fost de parere ca Pallas este saturniana get-beget. Pallas se afla mai aproape de Pamant decat Kiron si ea indica o personalizare a verticalitatii comportamentale a individului. Influenta este mai violenta decat a lui Kiron care, dupa cum am spus, lucreaza mai elegant.
DAR, si acesta e un mare DAR, Pallas nu poate fi leac pentru Lilith. Ba chiar un factor agravant uneori. Deoarece ea se chinuie sa tranforme impulsurile emotionale in impulsuri mentale. Si asta e bine poate… dar pentru zei. Oamenii sunt microcosmosuri, deci poarta cu ei informatia universala. Ei nu pot deveni arhetipuri. Cel putin nu prin puteri omenesti…

Athena este insa leac pentru un Marte prost directionat. Intotdeauna l-a invins pe Ares. Alegoria este aceasta: Intelepciunea doboara violenta. (But there comes a time when all men must… oh, you get the point! Beast, X-men: The Last Stand)

II. Kiron si dinamica razelor esoterice

Kiron nu a fost mentionat ca un propunator de raze esoterice de astrologia de pana acum. Sau, cel putin, asemenea glasuri nu au ajuns pana la urechile mele. Nu as putea spune ca planeta-profesor este o propunatoare a razelor esoterice. In privinta aceasta, am de facut urmatoarele observatii:
a. Kiron afecteaza dinamica razelor esoterice, desi nu le propune.
b. Modul prin care Kiron afecteaza dinamica razelor este prin propunerea (sic!) de subraze.
c. Cand Kiron se afla in elevatie, poate propune trei subraze unei raze majore modificand radical vibratia acesteia.
d. De exemplu, daca un nativ are personalitatea guvernata de raza 1, un Kiron care isi impleteste vibratia astrala cu purtatorii razei 2 (Soarele nesacru si Jupiter sacru, Taur si Fecioara etc.), o modifica pe aceasta intr-atat incat, desi exista in sine, comportamentul e radical schimbat: desi raza 1 ar implica o actiune in forta a vointei, Kiron propunand, daca impleteste indeajuns vibratia cu raza 2, 3 subraze de vibratie 2 face ca actiunea razei 1, sa ia forma razei 2. Adica actiunea este directa, in forta dar este cu intelepciune planuita si nu isi gaseste fundamentul in forta ca la raza 1, ci in intelepciune ca la cele 3 subraze 2.
e. Kiron nu propune 3 subraze, deci o modificare radicala a razei majore decat in cazul unei raze succesiv- ordonate: pentru 1 propune 2, pentru 2 propune 3 etc. Chiar in cazul unei impletiri puternice cu o alta raza, acesta va transmite maxim 2 subraze nederegland radical procedeul propriu de actiune al razei respective, dupa cum veti vedea cercetand.
f. Acum, ca v-am oferit principiile pe masa, duceti-va singuri de va aduceti furculite: cercetati!

III. Kiron in zodii si razele esoterice

Dupa expresia generala, semnele zodiacale transmit, planetele propun sau tranfigureaza si Kiron afecteaza razele esoterice. Evident aflarea sa intr-un semn zodiacal e identica cu transmisia acelui semn zodiacal: (Berbec-1, Leu-1, Pesti-2 etc.)…

IV. Concluzii

Razele esoterice se adreseaza persoanelor care vor sa fie in legatura cu Universul. Cercetarea lor in contextul astrologiei exoterice este de multe ori inutila. Multi oameni isi inchid dialogul cu Universul inca de la terminarea copilariei. Pe acestia razele ii afecteaza foarte putin… si cam cu forta… Dar razele daruiesc destine extraordinare, sunt chiar cele care indica sufletele-pereche, adica cele cu identitate vibrationala. Iata de ce am spus in primul articol ca acest asteroid pierdut printre stele are un cuvant de spus in privinta casatoriei.

V. Epilog

Elendiar se bucura cand observa ca in zilele noastre exista o deschidere tot mai mare a omului catre Univers. Razele esoterice lucreaza mai cu folos… sau poate mi se pare… ce sa te faci si cu optimismul asta?! Si cum zicea un posibil arab zanatic:
Caci nu e mort acela ce poate pururi sta, si cu eonii ce-or veni poate si moartea va muri!

De mysterio Keyroniano

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Iata ca elful obscur graieste despre misterul lui Kiron, despre kironieni, si intelepciunea care rasare din ratiunea pe care Providenta a sadit-o in fiinta care poarta fara de rusine numele de om… desi demult multi, multi au renuntat la omenie… infricosator de multi…

I. Despre natura lui Kiron

Un asteroid pierdut printre stele! Kiron! Acest mic obiect celest a fost descoperit in 1977 si de atunci astrologia a capatat un aliat care de multe ori a rasturnat predictiile planetelor vechi si noi… El este micul amanunt pe care arhontii nu il pot suporta… pentru ca indica luciditatea. Nu numai numele dar si situarea sa intr-o orbita eliptica care traverseaza orbitele a doua planete Saturn (o planeta veche) si Uranus (o planeta noua) ii confera interpretarea. Si aceasta interpretare nu poate fii decat reala dupa legile tabulei smaragdina si a celorlalte legi initiatice.
Cele cateva carti si studii care s-au scris despre acesta sunt dezamagitoare. Unele complica inutil teoria, iar altele bagatelizeaza pe inteleptul centaur, unele cu o perspectiva total modernista care uita sa foloseasca cele mai elementare legi analogice sau daca le folosesc nu le armonizeaza cu stiinta celor vechi. Kiron chiar asta acuza: lipsa de invatatura din trecut si lipsa de perspectiva pentru viitor: Kiron nu le priveste dihotomic, ci le uneste strans intr-o luciditate a prezentului… Kiron chiar asta antreneaza… Intelepciunea si perspectiva… Asadar, iata pe Kiron care ne lamureste.
Sau cel putin se straduieste: caci ce folos ar fi ca el te invata, daca tu nu inveti? Caci ce folos ar fi ca el sa iti umple paharul, daca acesta e deja plin cu neintelepte perspective ?
Kiron a fost postulat de astrologia straveche care nu putea sa-i rabde batranului Saturn deposedarea… Asa ca mitul l-a facut pe Saturn vinovat de Epoca de Aur. Cum asa? Putea oare supararea lui Saturn sa ii domine intelepciunea? Ce folos aduce intelepciunea in nefericire? Iata-l pe Saturn actualizandu-si potentele trecutului si intelepciunea veacurilor: acesta este Kiron! Iata-l pe Saturn uitand supararile si nemultumirile unui trecut dramatic: acesta este Kiron! Iata-l pe Saturn laolalta si sub comanda fiului sau Jupiter facand civilizatia sa creasca, sa infloreasca, sa straluceasca ca aurul intr-o activitate glorioasa: acesta este Kiron! Un Saturn in activitate: acesta este Kiron! Kiron e un Saturn mai vorbaret… si un Mercur mai tacut… Aceasta este natura lui prin analogie: o natura de tip Mercur-Saturn intr-un echilibru de rigoare, precum este intelept a fi. Si cum nu se putea mai bine, el face legatura cu octava lui Mercur, adica cu Uranus. Iata de ce spuneam mai sus ca interpretarea lui analogica nu se face numai dupa numele mitologic, ci si dupa situare. Caci nu se putea trece de la trecut (Saturn) spre viitor (Uranus) decat prin luciditatea prezentului (Kiron). Viitorul este scrutat de Kiron prin ochii responsabili, caracteristici naturii sale saturniene si vorbeste – caci nici nu se poate abtine in tacere – ca sa creeze un viitor mai bun. Nu poate ingheta in trecut decat la temperaturi extrem de joase (precum mercurul), dar nici nu se avanta in viitor cu infocare, caci vaporii de mercur otravesc si pot crea haos. De fapt, un uranian care nu a invatzat lectia lui Kiron e asemenea lui Uranus care in fecunditatea sa monstruoasa (vedeti la Hesiod monstrii care ii naste) ajunge sa isi urasca odraslele. Ele sunt cu adevarat monstrii viitorului (manipulare computerizata, manipulare genetica, bombe atomice, cu neutroni etc.). Dar acest viitor va deveni la randul sau trecut, si vai tie Uranus, caci daca nu ti-ai trait prezentul in luciditate (Kiron), secera sau coasa lui Saturn te va castra si astfel castrarea va pune capat odioasei si sterilei tale fecunditati! Tu vei spune ca aceasta e pedeapsa razbunatoare… dar vei vedea ea are ca motiv, cauza si scop, Iubirea (membrul insangerat al lui Uranus cade in mare (Neptun) si din spuma insangerata a acestuia se naste Afrodita (Venus).
Daca are o natura mercuriana, putem spune ca ii acordam semnificatia vindecarii. Dar daca Mercur vindeca de multe ori fara durere, cu Kiron asta nu se va intampla. El vindeca saturnian. Ati uitat? Cele doua elemente se afla unite intr-altul. Si daca Saturn daruieste uneori raspunsuri taioase, care fac durerile insuportabile, mult mai blandul Kiron ofera posibilitatea constientizarii prezentului si chiar o anestezie a durerii… Dar daca Saturn corecteaza drastic greselile, Kiron iti si explica de ce o face. De asemenea, mitologia ne ofera indicii valoroase despre capacitatile de vindecare ale centaurului-profesor.

II. Despre Luna, Kiron si Lilith

Nici astrologii mai moderni nu sunt de lepadat cand e vorba de a intui prezenta lui Kiron (vezi Dane Rudhyar, Charles Jayne, Maurice Wemyss). Si pentru ca are o boala, si aceasta e, astrologia moderna categoriseste planetele noi in octave… Asa ca, desi s-a nascut ca o intuitie a octavei lunii, Kiron o respecta foarte vag. Daca Luna semnifica subconstientul, Kiron semnifica constientizarea subconstientului. Dar luati aminte: e constientizarea ca proces si nu constientul ca element psihic (acesta e semnificat de Soare). Cam aici se termina analogia de octava. Dar analogia e fortata. De fapt este o explicatie mai simpla: exaltarea lui Kiron o plasam in Fecioara, care are Luna ca guvernator esoteric, dar este si casa a III-a de la Rac, adica este expresia interiorului, cuvantul subconstientului. (Daca e vorba sa-i gasim lunii o octava putem sa o declaram pe Ceres care are calitati similare, deocamdata aceasta este o ipoteza pe care nu am cercetat-o indeajuns.)
Dar Kiron este vindecator. Sa te vindece el oare, de ce este bun? Te vindeca de boala si nu de sanatate. Te vindeca de nestiinta si nu de stiinta. Te vindeca de ignoranta si nu de iluminare. Asa ca, unde gasim noi boala, si expresia ei cea mai inalta, moartea, mai bine exprimata decat in Scorpion? Dar cum aspectele Scorpionului prezinta profunzimi nebanuite, trebuie sa alegem decat partea negativa a semnificatiei Scorpionului pentru ca doar aceasta are nevoie de vindecare. Iubirea, Venus (a se interpreta in consonanta cu aspectul venusian mai sus mentionat in mitul nasterii Afroditei), are o dinamica in semnul opus Taurului: pe blestemata Luna Neagra, Lilith. Obscena si totusi ascunzandu-si imperfectiunile, plina de regrete ale trecutului (aspect de refulare saturniana), plina de nemultumiri ale prezentului, plina de frici fata de viitor, frustrata pentru ca e considerata sotie ilegitima a lui Adam, geloasa, zeita-vrajitoare Hecate, imbatranita-i de itele otravurilor astrale, ascunsa in Hades si in abisurile subconstientului sau inconstientului, tese vraji la rascruce de drumuri.
Dar intelepciunea lui Saturn, reunita cu libertatea de miscare a lui Mercur (in cele trei lumi reale si nu simbolice ca raspantia hecatiana) ofera solutia. Kiron o cauta pe Hecate si dezleaga vrajile ei…
Ii face pe oameni constienti de sursa frustrarilor si le ofera instrumente pentru a o inlatura. Nu ii lasa cu un sterp sentiment al deposedarii, ci, ca Ianus odata, le ofera gazduire si sansa de a incepe o noua viata. Daca insa v-a dat posibilitatea si ati refuzat-o, va va lasa cu o rana sacra care mereu va va aduce aminte unde va e locul. El ofera solutiile si doctoriile. El poate lua forma unui prieten care va da cu sinceritate un sfat bun, poate lua forma propriei constiinte care va indeamna la desteptare, la luciditate, la eliberarea de iluzii chiar daca acestea sunt vise frumoase tesute de vrajile Hecatei sau de seductiile lui Lilith, sau cosmaruri monstroase care va fac viata un calvar, sau poate lua forma unui kironian.
Locul lui Kiron in zodii, case, cai si aspectele sale cu celelate planete arata locul, timpul, modalitatea prin care Lilith si predictiile ei vor fi depasite. Fiti intelepti si stati treji! Sau daca dormiti, faceti-o cu ochii deschisi! Poate nu o sa se prinda Lilith… poate…
Kiron va ofera libertate prin responsabilitate, suveranitate prin acceptarea libertatii…
Dar tineti minte: Kiron nu este zeu si nici planeta ca ceilalti. Si totusi el i-a aratat lui Hercule calea spre divinizare. Vrei sa fii eroul vietii tale? Urmeaza lectiile lui Kiron si aventura va fi una de neuitat… Multe vieti de acum inainte!

III. Despre Kiron si padurile si pesterile sale

Kiron se afla in domiciliu in Ophiuchus care are dubla situare: 20 gr. Scorpion – 10 gr. Sagetator si 20 gr. Capricorn – 10 gr. Varsator. Aceasta este calea omoratorului de serpi care tine un sarpe in mana stanga si unul in cea dreapta. In prima mana aduce profunzimile intunecate la lumina si le purifica (aspect spatial-afectiv), iar in a doua uneste experienta trecutului cu luciditatea prezentului si perspectiva viitorului (aspect temporal-spiritual).
Kiron isi gaseste exaltarea in Fecioara, bucuria in casa a 9-a si a 6-a si tristetea in casele 8 si 12.
Kiron isi gaseste exilul in calea combusta si calea imersa (unde actiunea sa este extrem de slaba) si caderea in caile inerte (unde e plin de sine si isi uita menirea de Poarta, sau prag al expansiunii de constiinta).
Kiron si Lilith in aspect de coincidenta a opuselor (coincidentia opossitorum), adica in conjunctie sau in receptie mutuala sau in ultimele 10 grade din Scorpion una si din Capricorn cealalta, pot avea unele din cele mai neprevazute efecte intr-o harta natala.

IV. Despre kironieni si imaginile asociate

Kiron e planeta-maestru sau planetoidul-profesor. Natura sa paradoxala il face uneori greu de conceput. Kironianul copil spune cand e mic lucruri traznite, dar savante. Poate nu e geniu, dar e cel care poate pregati drumul unui geniu (cel putin in astrologia karmica). E un copil foarte dinamic si dezordonat in actiuni, dar cu o minte foarte ordonata.
O imagine kironiana este cea a Lui Iisus Hristos care a fugit de langa parintii sai la 12 ani (ca un Mercur) si a intrat in Templu si a inceput sa ii invete pe carturari (ca un Saturn)… Nu conteaza ce va invata un kironian. Insasi prezenta sa este pentru inceput un soc. E o imagine fara asocieri arhetipale directe. In general, batranii sunt cei intelepti si copii cei puri. In kironieni imaginea arhetipala obisnuita este paradoxala. Poate fi copilul intelept sau tipul de mosneag energic ca Louis de Funes. Asa poate arata un kironian in exterior.
Energetic, un kironian poate fi deveni un sacroterapeut. Sa nu va asteptati ca un kironian sa va faca sa va simtiti confortabil. Ei va vor pune la munca. Daca ai intrat in casa unei gospodine kironiene iti va aseza sortul de gat si te va impinge in bucatarie si sub pretextul ca vrea sa o ajuti, te va invata sa gatesti. Exista un mod candid de a face cereri intr-un kironian, si chiar un mod candid de a insulta. Dar totdeauna o fac cu scopuri didactice. E o rana sacra. Te impresioneaza cu raspunsurile sale si chiar si tacerea lui striga. Kironianul sare si sa ajute… Ii place sa serveasca doar de dragul de a ajuta. Insa uraste pretentiile celorlalti. Pentru un kironian stiinta e organizarea cunoasterii, dar intelepciunea organizarea vietii.
Dar bietul planetoid nu poate decat foarte rar crea un tip kironian pur. De aceea dominantele si almutenii clasici vor forma tipuri duble sau triple planeto-asteroidale (ca sa ma exprim bombastic!).
1. Kironian-solar: erudit care-si creeaza singuri scene in care sa joace rolul inteleptului. Acesta are mari capacitati de vindecare holistica.
2. Kironian-lunar: intelept care poate interpreta visele si caruia viata aceasta ii pare un vis. De obicei traiesc putin.
3. Kironian-martian: acestia sunt firi dificile. Maestri Zen isi bat discipolii cu batzul.
4. Kironian-venusian: acesta este expert in iubire si natura. Face orice pentru a impaca si capra si varza… si sa vezi chestie: chiar ii merge.
5. Kironian-jupiterian: acesta e maestrul marilor oameni de stat: vezi Daniil Sihastrul si Merlin Vrajitorul.
6. Kironian-saturnian: erudit de dragul eruditiei, intelept de dragul intelepciunii, suna incredibil dar acestia pot fi oameni fara interese…
7. Kironian-mercurian: e tipul lui Thoth, zeul intelepciunii la egipteni. Sau tipul lui Ioan Botezatorul, care critica societatea de ipocrizie.
Celelalte tipuri kironian-uranieni, neptunieni, plutonieni sunt derivate din octavele lor inferioare.
Daca astrograma postuleaza un kironian-lilithian, o situatie extrem de rarisima (sic!), putem intalni schizofrenia, posedarea sau iluminarea. Tine si de ceilalti factori ai astrogramei.

V. Despre Kiron in astrologia karmica si cea esoterica

Nu o sa mai scriu momentan despre Kiron direct in case si zodii, pentru simplul motiv ca exista, la acest aspect, cateva lucrari publice destul de pertinente, desi incomplete.
Kiron Retrograd va face atenti la lucrurile pe care nu le-ati asimilat prin experienta. Kiron nu vrea teorii. Nu vrea argumente. Nu l-a invatat pe Hercule sa se ratoiasca la Hidra din Lerna, ci sa o doboare.
1. Kiron R in Berbec: nativul trebuie sa invete sa fie el insusi, sa fie eroul vietii sale. Greseala karmica consta in faptul ca a lezat personalitatea altora si astfel le-a pus piedici in dezvoltarea personala. Acum nativul trebuie sa sufere din partea altora lezari si piedici in actiunile sale. Kiron ofera si solutia lui Lilith prin actiune continua si concentrata in domeniul indicat de casa.
2. Kiron R in Taur: nativul trebuie sa pretuiasca valoarea materiei si sa valorifice capacitatile sale materiale in folosul domeniului casei respective. Greseala karmica consta in faptul ca prin jocuri de culise a deposedat pe altii de posesiunile lor. De asemenea, nu a invatat sa aprecieze natura si frumusetile ei si nici nu a plantat un pom in gradina ca sa zica ca a realizat ceva in viata. Kiron ofera solutia lui Lilith prin acumulare de posesiuni, dar numai in conditii morale si responsabile inalte, in domeniul indicat de casa.
3. Kiron R in Gemeni: nativul trebuie sa invete sa pretuiasca valoarea cuvantului si sa devina responsabil in folosirea lui. Greseala karmica consta in faptul ca a refuzat trecutul si invataturile sale sau cel putin l-a ignorat total si a urmat un trai in efemeritatea momentului plin de idealuri iluzive. Impulsivitatea actiunilor va fi sanctionata. Kiron ofera solutia lui Lilith prin discutii si manifestari aparent spontane, dar mult gandite inainte in domeniul indicat de casa, sau prin aducerea unui suflu tineresc in acel domeniu al vietii.
4. Kiron R in Rac: nativul trebuie sa invete sa pretuiasca valoarea caminului, cat si a unui interior emotional lipsit de mizeriile acestei vieti. Greseala karmica consta in faptul ca nu a reusit sa simta emotiile celorlalti, si intr-o stare reverioasa a ignorat tristetea altora, mai ales a celor din propriul camin. Kiron ofera solutia lui Lilith prin crearea unei istorii, prin respectarea unor traditii in domeniul indicat de casa, sau prin manifestarea afectelor in legatura cu domeniul indicat de casa.
5. Kiron R in Leu: nativul va trebui sa invete sa vrea binele, fara egoism sau orgoliu. De asemenea va invata mult si din arta, si expresiile sale. Greseala karmica consta in faptul ca i-a invatat pe ceilalti cu forta, a fost un profesor despot. Kiron ofera solutia lui Lilith prin expresie aristica si bonomie generoasa sau educarea altora in acest spirit in domeniul indicat de casa.
6. Kiron R in Fecioara: nativul trebuie sa invete sa analizeze, dar sa nu uite sa puna la loc partile disecate. Astfel, in loc de adevar, va avea in fata un adevar trunchiat care nu este decat o minciuna. Nativul trebuie sa invete sa asculte pentru ca orice lipsa de atentie la nevoile sau ordinele superiorilor, cat si a inferiorilor va fi sanctionata. Greseala karmica poate consta in cazuri de malpraxis sau lipsa de tact pedagogic. De asemenea poate consta si in incapacitatea de a invata sa munceasca. Kiron ofera solutia lui Lilith prin servirea intereselor domeniului indicat de casa, si a superiorilor in domeniul acela fara a-i critica sau pune intrebari.
7. Kiron R in Balanta: nativul trebuie sa invete sa echilibreze si sa indice celorlalti un tipar legal comportamental. Aceasta insa trebuie sa inceapa cu sine. Greseala karmica consta in a nu fi invatat ca mai intai de toate lectiile pe care le predai sa le fi invatat mai intai tu, sa le fi experimentat si integrat in structura proprie personala. Nu s-a invatat ca o concesie nu inseamna neaparat un compromis (sic!) si perspectiva asupra padurii a fost blocata de copaci. In ultimele 10 grade, Kiron se saturnizeaza si desi nu mai e capabil sa inteleaga lectiile, primeste sanctiuni peste sanctiuni. Kiron ofera solutia lui Lilith in impacarea diferitelor persoane care ocupa respectivul domeniu al vietii indicat de casa. Pentru a o invinge pe Lilith, nativul va trebui sa joace rolul pacifistului.
8. Kiron R in Scorpion: in calea combusta, in receptie cu Lilith, comportamentul kironian e inteligent, dar lipsit de forta. E imaginea clasica a nebunului care arunca o piatra in lac si 10 intelepti nu o pot scoate. Asta se intampla daca e direct. Daca mai e si retrograd, pozitia indica o karma grea, frustrari peste care nu se pot trece, si lectii care nu se pot invata pana ce Kiron nu va iesi din retrogradare (in progresii). Desigur alte aspecte pot ameliora acest lucru, dar conflictul intre instincte si mintea superioara atinge cote ridicol de mari. Kiron fara sustinere aici nu poate sa ofere solutia lui Lilith. In al doilea decan, Kiron respira ca dupa o grea batalie si isi transmite cu greu mesajul… Acesta poate fi receptionat gresit si actiunile pot fi gresite. Abia in al treilea decan, cand ajunge in domiciliu, Kiron e fericit: are intelegere profunda, oculta asupra lumii si aici ofera solutia lui Lilith: sa doreasca sa cunoasca tot ce tine de domeniul indicat de casa. Cunoasterea sa fie intima, profunda si teoriile sa fie refuzate daca nu pot sa fie aduse in practica. Kiron aici coboara constiinta in adancurile inconstientului ca sa cunoasca.
9. Kiron R in Sagetator: in primele 10 grade, in domiciliu, Kiron R urca inconstientul in constiinta, aduce eliberare. Acest proces dureaza pana cand Kiron iese din retrogradare. Dar nu este dureros, este facut cu drag, la fel cum taranul munceste pentru ogorul lui, stiind roadele ce vor urma. Dar, pe tot parcursul Sagetatorului, Kiron este benefic, chiar daca in decanul al doilea e oarecum plin de orgoliu, avand alura de invingator. Greseala karmica pentru Kiron Retrograd consta in neimpartasirea cunostintelor cu altii, lasarea celorlati in ignoranta pentru ca nativul sa aiba superioritate asupra lor. Kiron aduce solutia lui Lilith prin simpla intelegere desfasurata asupra domeniului indicat de casa, si prin acceptarea ierarhiei deja existente.
10. Kiron R in Capricorn: nativul trebuie sa invete sa utilizeze invataturile pe care le-a mostenit. Va tinde sa teoretizeze dar odata ce va practica intelepciunea va fi fericit. Greseala karmica consta in faptul ca nativul nu a folosit intelepciunea ca sa ii ajute pe cei care il iubeau, lezandu-le astfel afectele. Kiron ofera solutia lui Lilith, dar si Lilith ofera solutia lui Kiron. Lilith devine motivatie si energie pentru existenta lui Kiron, iar Kiron devine informatie si canalizare corecta a energiei pentru existenta lui Lilith. In acest semn, dualitatea e depasita, tenacitatea Capricornului fiind de toata astrologia recunoscuta. Dualitatea e depasita, e un fapt recunoscut si de astrologia esoterica care il declara pe Capricorn semnul initierii. In ultimele 10 grade, Kiron este beat de fericire si, lipsindu-i constiinta proprie intelepciunii, actioneaza pentru binele comun.
11. Kiron R in Varsator: nativul trebuie sa invete sa invete! In primele 10 gr., in domiciliu, lui Kiron acest lucru ii este usor, chiar asa de usor ca ii va invata si pe altii sa invete. Dar apoi: e vai! De la iesirea din Ophiuchus Kiron se umple cu autosuficienta. E inovativ, e eliberator dar de tipul… te-am scapat de lac, acum hai in fantana! Greseala karmica pentru Kiron Retrograd consta in stagnarea spirituala in traditii neactualizate si conceptii lipsite de dinamism si evolutie. Kiron ii ofera solutia lui Lilith, prin prietenie si capacitate de asociere in domeniul indicat de casa. Mai poate fi o solutie: geniul in domeniul indicat de casa, dar asta nu e la indemana tuturor.
12. Kiron R in Pesti: in primele grade din Pesti, cat si in ultimele din Varsator, Kiron e oarecum lipsit de fundament in gandire. E tipul lui Asterix si Obelix care se fereau sa faca cine stie ce prostie ca sa nu cada cerul pe ei. O credinta irationala (in primele grade din Pesti) sau un ideal al unui viitor mult prea indepartat (ultimele grade din Varsator) le confera nativilor o anemie a intelepciunii. In urmatoarele grade, Kiron sub aspectul sau rational si credinta se armonizeaza, credinta dand locul ei cuvenit ratiunii si ratiunea credintei. Greseala karmica consta in superstitie si conferirea de iluzii oamenilor sinceri. Neptun ii imunizeaza oarecum pe Pesti la lectiile kironiene, dar timpul le va cere socoteala. Kiron ofera solutia lui Lilith chiar prin acceptarea rationala a credintei in domeniul indicat de casa. In primele grade insa anemia kironiana isi cere tribut.

VI. Despre sensibilitatea la Kiron si aspectele astrologice ale sale

Exista o tripla forma de sensibilitate la lectiile lui Kiron. Unii o resimt ca o critica sau o pedeapsa, altii ca un ajutor, iar altii par ca nu o resimt! Kironienii o vor resimti intotdeauna ca un ajutor. Chiar si multi nekironieni o vor resimti astfel. Totusi multi nu vor simti subtilitatile sale. El nu e dur ca Saturn si nici navalnic ca Uranus. Dar cei ce vor aplica lectia sa vor fi fericiti. Pentru ca, prin ea, vor scapa de Lilith. Astrologia karmica este kironiana prin excelenta si kiron este un element al astrologiei karmice prin excelenta.
In tranzit, Kiron este resimtit ca un gand al diminetii de catre oricine.
In sinastrii, Kiron este in general indicatorul relatiilor magistrale, dar si al casatoriilor intr-un anumit sens. Kiron are un aspect shivaic al carui raget de centaur trezeste energia shaktiana.
Kiron, in astrologia previzionala, poarta puterea de a indica evenimente mai mult decat unele planete uneori. Ca de exemplu, cand la binecunoscutul episod de la Pearl Harbor din 1941, trigonul regal Kiron (R. in Leu) – Soare – Marte e significantul acelui atac care avea sa fie intriga sau scuza pentru un alt episod trist din istorie: Hiroshima si Nagasaki. Dar despre aceste lucruri va voi vorbi si altadata, ca si despre multe altele (Kiron si razele sacre, Kiron si stelele fixe etc.).

VII. Am vorbit cu Kiron…

– Maestre Kiron, spune si tu ceva… asa… din respect pentru cititori!
– Posibilitatea prima s-a rupt in realitate si in negatie, in pozitiv si in negativ. Si de atunci au aparut nepotriviri intr-unele lucruri, ca si posibilitatea neintelegerii care este o posibilitate negativa. Omul insa a ramas la fel de liber numai ca se confrunta acum, de fiecare data cu situatii diferite si in plus cu alegerea care trebuie sa o faca de fiecare data intre a fi si a nu fi. Esenta omului nu s-a schimbat niciodata, dar odata si pentru totdeauna s-a schimbat un fapt esential pentru lumea lui. Certitutidinea absoluta s-a pierdut atunci cand omul a facut loc nefiintei in lume. Dar in masura in care ea nu a existat niciodata pentru totdeauna nu s-a pierdut nimic. Un lucru nu este imposibil: el este sau nu este. Ceva nu poate sa nu fie posibil.
– Tot ce e posibil, maestre, tot ce e posibil…

VIII. Epilog

Iata-l pe elful obscur la finalul acestui articol incomplet despre maestrul Kiron, considerandu-l o propedeutica care a ridicat putin valul de peste misterul care inconjoara acest asteroid pierdut printre stele. Daca Kiron lamureste, asemenea este si menirea acestui articol: sa lamureasca cateva aspecte pierdute sau nestiute. E incomplet, dar va urma…
– Dar mai sunt asa de multe intrebari…
– Ce folos ar fi daca Kiron te-ar invata si tu nu ai face-o?… Dar va urma…

De mysterio Lucis amoris

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Iata ca elful obscur, mare doritor de seriozitate astrologica, se vede nevoit sa dea detalii tehnice despre cum se face o astrograma de cuplu, care sa mai si semene cu realitatea. Fac lucrul acesta nu pentru ca mi se pare o necesitate astrologica si cine stie ce maiestrie in descoperirea de sensuri ale unei aspectari sub aspectul ei karmic sau altfel… Ci pentru ca urmarind cu atentie discutiile publicului astrofan, am observat cata lipsa de importanta se acorda tehnicii… Si de aici, interpretari care de care mai abracadabrante si mai hocus-pocusiste, care uneori nimeresc – multumita cerului ca permite cate un dram de intuitie la curiosi – si uneori dau cu bata in balta…

I. Pasul destinului

Iata pasii simplii , dar absolut necesari , care trebuie observati in crearea unei superbe astrograme de cuplu (sau de oricare alt tip de relatie , parteneriat, etc…)

1. Se analizeaza pe rand astrogramele natale ale celor doi implicati (pe care ii vom numi Ion si Maria). Se stabileste clar personalitatea lui Ion si a Mariei si tot ceea ce decurge din datele care le poate furniza o astrograma natala, inclusiv la nivel karmic.
2. Motivatia pasului 1: in momentul in care s-a stabilit cine e Ion si cine e Maria se vor evita majoritatea greselilor de tipul urmator: Daca Ion are Martele in cuadratura cu Soarele Mariei, nu il mai putem invinui de agresivitate la adresa personalitatii Mariei, pentru ca stim ca Ion e o persoana blanda si pacifista pentru ca are Soarele in conjunctie cu Venus in Balanta, si mai are si un Kiron pe ascendent foarte bine aspectat de Neptun care arata ca e o persoana calculata care nu isi pierde asa usor cumpatul… Deci numai un idiot l-ar putea acuza pe Ion de agresivitate la adresa Mariei, agresivitate care ar parea plauzibila daca tampul s-ar uita direct la sinastrie fara sa faca aceasta analiza hartii natale a fiecaruia, adica necunoscandu-i din punct de vedere astrologic.
3. Se analizeaza bagajul spiritual al fiecaruia, observand cu atentie perceptele astrologiei esoterice si a celei karmice. Ideale vor fi relatiile cu bagaj asemanator.
4. Se face sinastria. Sinastria are doar cateva aspecte care ar putea indica profunzimea si durabilitatea relatiei, unele aspecte de legatura karmica, dar ceea ce este mai clar prin aspectele pe care le creaza arata gradul de compatibilitate. Sinastria e inima analizei de relatie, dar cu toate acestea, nu o poate concluziona. Concluzia o poate da astrograma intalnirii cu dezvoltare in tranzitele temporare.
5. Observatie: Daca am observat ca Ion are datorii karmice destul de grele, pentru ca are Saturn, Uranus, Mercur, Jupiter, Pluton si Eris retrograde, si mai are si niste axe interceptate, si Maria, saraca, nu are decat un amarat de Pluton retrograd in Scorpion, si ala foarte bine aspectat de vreo 3 trigoane, e clar ca nu o putem acuza pe Maria ca e grav indatorata fata de Ion cu ceva. Dar daca Luna ei e in conjunctie cu Saturnul lui? Nu inseamna ca Saturn vine sa incaseze niste datorii de la Luna? Pey, nu! Pentru ca deja am stabilit ca Maria nu prea are ce invata de la viata asta, afara de stapanirea maniei plutoniene si cine stie ce or mai indica alte aspecte secundare. Nu plateste nimic, daca n-are ce plati… Poate sa ceara Saturn cerul si pamantul, dar unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!
6. Si cum definitivam daca e vorba de reintalnire karmica sau nu. Calculand astrograma intalnirii. NU SE POATE ALTFEL. Vrei sa vezi daca e reintalnire? Apoi vezi ce fel de intalnire e! Astfel avem o astrograma tripla: Sinastria Ion-Maria puse peste astrograma intalnirii, ascendentul intalnirii fiind ascendentul acestei figuri. El va indica personalitatea relatiei! Daca e in Scorpion mai pasionala, daca e in Pesti mai suava etc. Acum se intelege ca daca astrograma intalnirii e defavorabila vreunui actant, acesta nu se va simti bine cu relatia si o va parasi. Relatia devine un egregor care isi extrage energia din cei doi si daca unul refuza sa il alimenteze , el moare.
7. O evolutie clara a relatiei poate fi observata trasand a patra harta peste cele 3, ultima fiind tranzitul momentului. Acesta poate fi trecut usor prin constienta, dar tot acesta e vinovat pentru despartirea oamenilor dupa 15 ani de mariaj fericit! Nu e lipsa de compatibilitate… ci doar un tranzit nefericit! Chiar si relatiile au un punct arab al mortii si acesta e de prea multe ori respectat.
8. Cine sa mai inteleaga hatisul de aspecte de la final? Cine altcineva decat astrologul!?
Dar am spus eu ca astrologia serioasa e joaca? Astrologia e o arta ce are sacralitatea ei. Trebuie sa fim responsabili si sa o tratam cu seriozitate. Hatis va parea multimea de aspecte pentru cel ce lucreaza in pripa… dar pentru cel care urmeaza cu rabdare pasii, raspunsurile apar in final ca intr-o oglinda si liniile de aspecte nu se mai vad… ci doar viata…
9. Dar intalnirile care au loc prin telefon sau internet si unul e hais in Malaezia si altul in Congo (fost Zair), unde punem ascendentul intalnirii? Punem un ascendent al intalnirii pentru Ion-san si altul pentru Maria-nzambe, si acestea vor fi modurile de perceptie a relatiei pana la intalnirea fata in fata, cand se va observa o noua harta a intalnirii. E adevarat, intotdeauna relatia aceasta va ramane cu un iz uranian. Un lucru similar se intampla si cu intalnirile comunitare. Daca un conferentiar conferentiaza (si il cheama ION) si o oarecare Maria il intreaba la finalul conferintei dupa cum se obisnuieste, ceva din sala, momentan acesta e un moment al intalnirii. Dar daca Ion nu a diferentiat-o pe Maria din multime in sinea lui, astrograma intalnirii acesteia e lucrativa doar pentru Maria, pana cand Ion o va cunoaste pe Maria intr-un mod diferentiat. Atunci astrograma intalnirii acesteia va prima ca importanta pe cea anterioara! E adevarat, intalnirea aceasta va ramane cu un iz jovian.

Concluzii

Inca nu am sfarsit cazuistica cu privire la astrologia relationala, dar nu am dorit asa ceva… Acest mic articol e menit indepartarii unor erori de perspectiva in astrologia relationala. Aceste erori apar si intr-un text .pdf care circula anonim prin comunitatea astrologica romaneasca cu titlul sinastrie karmica. Desi unele lucruri sunt destul de pertinente in el, de multe ori se reduce la De-a jocul cu cuvinte cheie in astrologie, neurmand cu atentie notiunea de pasiv si de activ, legile kybalionului, tabula smaragdina s.a. Astrologia adevarata e mai mult decat un set de acuze si indemnuri… e povestea vietii.

Elendiar , al elfilor obscuri

De mysterio lucis in coelum

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

Ex abrupto

Kiron, Lilith, Caput si Cauda draconis, Pars Fortuna, Pallas, Junon si Sol Niger sunt lentile ale razelor cosmice, fiecare avand caracteristici proprii, lumina iesind in urma lor cu o alta reverberatie. Imaginati-va lentile diferite, care au diferite culori si care intensifica lumina sau o limiteaza, o coloreaza sau o fac terna si fara nuante vii.

Iata dispunerea relativa a planetelor in aspectul lor transfigurator:

Raza Planeta sacra Planeta non-sacra Lentila sacralizatoare Lentila profanatoare
1 Vulcan Pluton Kiron Cauda draconis
2 Jupiter Soare Junon Lilith
3 Saturn Geea East Point Pallas
4 Mercur Luna Vertex Priap
5 Venus Ceres Pallas Nessus (?)
6 Neptun Marte Caput Draconis Lilith
7 Uranus Eris Sol Niger Gaura neagra (RX, J1242-11) (?)

Dispunerea este incompleta si relativa, dar urmeaza intru totul legile vibrationale ale registrilor astrali in analogie. Dispunerea lentilelor este oarecum inutila pentru ca fiecare planeta, asteroid sau punct astrologic poate deveni lentila pentru oricare raza. Si totusi: existenta fiecarei lentile dintre cele mentionate ne ofera informatii asupra intensitatii cu care ea insasi rezoneaza cu o raza sau alta si modalitatea in care o face. In lumina razelor celor 7 stele ale Ursei Mari (Alkaid, Mizar, Alioth, Megrez, Dubhe, Merak, Phecda) sa intelegem ca universul este unitar si ca sfantul se apropie de Dumnezeu prin fapta proprie, precum un om care se suie in varful unui zgarie-nor e mai aproape de soare! (Oh… fapta ta, omule… oh! aurea inutilitas!)
In interiorul corpului fiecarui om este o poarta magica numita Poarta Nasterii si a Mortii. Fiecare creatura are o astfel de poarta si atunci cand doua raze devin una, poarta se deschide si esti purtat in tinutul celor 1000 de oglinzi, unde toate lucrurile comunica, vii cu cei de dincolo si cei de dincolo cu cei nenascuti…

Epilog

Elful obscur a raspuns in acest mic cuvant despre cele ce ne lumineaza sau intuneca drumul, celor care mi-au cerut lamuriri cu privire la ce am dorit sa exprim in articolele anterioare cu privire la razele esoterice si planetele sacre (eliberatoare) sau non-sacre (blocatoare).

Elendiar, al elfilor obscuri,
Martie 2007

De mysterio Solis Niger II

apud Elendiar vel elphus obscuro…

Pax vobiscum! Lumen vobiscum! Amor vobiscum!

A parut unora ca uneori obscurul elf nu se exprima indeajuns de explicit. Pentru a exprima adevarul in lumile mai subtile, cuvatul insa trebuie nuantat pana la tacere, si nuanta scapa mereu definirii, iar a spune adevarul cuiva care nu are capacitatea de a il intelege inseamna a il minti.

1. Despre situarea Soarelui Negru

Dupa cum am mentionat in cuvintele de dinainte, Soarele Negru utilizabil cu succes in cercetarea astrologica este legamantul intunecatului Saturn. Dupa cum pentru Pamant exista o Luna Neagra, nefericita -vampire lady-, in celalalt focar, cel neocupat, in acelasi chip pentru oricare planeta exista un soare negru. Dupa cum stim, astrologia utilizeaza cu predilectie perspectiva geocentrica si cei mai multi sunt tentati sa utilizeze un soare negru aflat, in proiectia astronomica, in cel de-al doilea focar al pamantului in traiectoria sa in jurul Soarelui. Dar acesta nu este pentru pamanteni Soarele Negru, ci doar un soare negru. Dupa cum spuneam in anteriorul articol pe acest subiect adevaratul Soare Negru este cel de-al doilea focar al traiectoriei lui Saturn in jurul Soarelui.
Motivatia pentru aceasta afirmatie este multipla:
– prima este cea de semnificatie: un soare negru al lui Marte este total neinterpretabil, amestecurile de vibratie fiind incapabile sa creeze o entitate vibrationala cat mai simpla, mai arhetipala si mai lizibila.
– a doua este cea esoterica… dar fiind esoterica nu se spune.
– a treia este cea alchimica pe care am mentinat-o si in articolul anterior, fiind in legatura cu etapa nigredo.
– a patra este cea istorica fiind atestata de oamenii trecutului. In afara de o mentiune fugitiva in translatiile lui Mihail Psellos din ramasitele bibliotecii din Alexandria, marele Paracelsus indica si miscarea si identitatea sa.
– a cincea este cea practica (dar aceasta nu are valoare decat in practica astrologica personala).
– a sasea este faptul astronomic ca soarele negru pentru Jupiter, Terra-Luna, Marte, Venus, Mercur se afla in interiorul orbitei Pamantului si deci prea aproape de Soarele sistemului ca sa il calificam cu o oarecare vibratie distincta. Pentru transsaturniene se aplica motivatiile de mai sus. Si pentru Pluton? Ca el mai seamana la vibratie?! Da, dar pentru un alt motiv: Pluton nu se invarte in jurul Soarelui, fiind prea departat de acesta, ci in jurul centrului gravitational al sistemului solar, centru gravitational cumulativ si destul de dinamic fiind format potentialul gravitational al Soarelui si celorlalte planete si chiar asteroizi. Deci legatura sa este indirecta cu soarele si un soare negru pentru Pluton este o aberatie astronomica.
– Secretul sacerdotal al traditiilor egiptene este acesta: Horus este un zeu negru!

Miscarea Soarelui negru in perspectiva heliocentrica este infima, dar noi traind pe Pamant datorita miscarii Pamantului putem simti miscarea Soarelui Negru. E o miscare asemanatoare cu cea a trenurilor in gara: ti se pare ca a plecat trenul tau (pentru ca doresti tare mult asta fiindca te grabesti asta fiind constanta secolului vitezei) si cand acolo e o iluzie optica trenul care pleaca fiind cel de langa tine.
Iata si momentele principale ale acestei miscari a Soarelui Negru: De Sanziene, pe 24 iunie face opozitie cu Soarele intrand in Sagetator prin miscare retrograda, venind din Capricorn, pe 26 iunie intra in Scorpion, iar pe 29, uneori pe 30 intra in Balanta. Pe 11 iulie iese din miscare retrograda si intra in miscare directa in acelasi semn al Balantei, fiind aflat la 18 grade in acest semn, in unii ani la 19 grade, pe 13-14 august intra in Scorpion, evident in miscare directa, si apoi pe 17 octombire in Sagetator, pe 18 decembrie intra in capricorn, iar pe 24 face conjunctie cu Soarele. Pe 18 februarie intra in Varsator, iar pe 21 aprilie, uneori pe 20 in Pesti. Pe 7 iunie, la 16 grade Pesti intra in miscare retrograda. Pentru a calcula mai exact gradul la care se afla Soarele Negru porniti de la premisa ca intre punctele principale ale miscarii, activitatea sa este relativ regulata si restul e matematica de scoala primara.

2. Oarecare concluzii

Nu ma pot abtine sa nu admir miscarea corpurilor ceresti… nu ma pot abtine sa nu vad cat de minunat este Dumnezeu. Soarele Negru cand e in miscare directa se misca mai lent decat cand este in miscare retrograda. Oare omul nu atunci cand e la stramtorare isi mareste activitatea spirituala strigand catre Dumnezeu: Doamne, ajuta-ma! Iar atunci cand este multumit cu sine cade intr-o lene a activitatii sale uitand ca Marele Hierofant spune: Tatal meu lucreaza si iata si Eu lucrez! Suferinta e nigredo-ul alchimiei dar f?r? el piatra filosofala si nemurirea ei nu vor putea fi obtinute.